Sari direct la conținut

VIDEO: Ioana Parvulescu: In copilarie imi doream sa ma fac cosmonaut, sa zbor cu racheta.

HotNews.ro

Imaginati-va ca ati putea calatori in timp, in orice epoca, trecut sau amintire. Unde ati vrea sa mergeti, ce ati dori sa cunoasteti, sa retraiti sau sa vedeti? Nu cred sa existe un ghid mai bun pentru o astfel de calatorie decat Ioana Parvulescu, maestra absoluta a tuturor acelor „neiges d’antan” la care ne gandim cu totii din cand in cand, chiar si primavara.

In luna lui aprilie, cea mai cruda, dar si una dintre cele mai frumoase, ne intalnim asadar la „Dialoguri cu scriitori romani” cu o scriitoare a carei eruditie stapaneste peste imaginarul trecutului cu eleganta si naturalete, atribute pe care le gandim cel mai adesea drept apartinand unor lumi apuse, la a caror vraja inca visam nostalgici, inchipuindu-ne ca pe atunci, in acel timp idilic, toate erau mai bune si mai frumoase, exista timp pentru toate si viata era acea calatorie tihnita si bine randuita dupa care tot suspinam astazi. Ei, bine, Ioana Parvulescu ne poate arata, din postura de scriitoare, de cronicar literar de cursa lunga, de literat pur-sange specializat in literatura interbelica, dar mai ales din cea de calatoare temerara prin literatura si carti, cum sa te intorci in trecut fara sa uiti de prezent si cum sa aduci din lumile de-atunci ceea ce am pierdut acum in viata noastra de zi cu zi.

Ioana Parvulescu scrie, traduce, citeste, preda, dar mai ales vede, vede trecutul in prezent si prezentul prefigurat in trecut, si cauta, febril asemenea oricarui indragostit de carti si de semnele lor, viata autentica pe care un ochi inteligent si antrenat o descopera in fiecare rand al unei carti bune. Cand nu scrie sau citeste, preda cursuri despre literatura interbelica si arta ludicului, aceasta cea mai serioasa dintre indeletnicirile omenesti, stiut fiind faptul ca joaca neluata in serios dauneaza grav caracterului.

Iata cum se prezinta autoarea, intorcandu-se in trecutul cel mai recent, acela al copilariei (pline de imaginatie).

In copilarie imi doream sa ma fac cosmonaut, sa zbor „cu racheta”. Cu asta nu eram deloc originala, toti copiii cu care ma jucam voiau acelasi lucru, dar trebuie spus ca, macar, am fost constanta: am experimentat de-a lungul vietii diverse tipuri de zbor: planorism (am pilotat singura), avion (doar ca pasager) si parapanta. Chiar si astazi m-as oferi voluntar pentru un zbor in cosmos, desi cu mai mare teama decat atunci. Cum o fi sa ai „Un cer de stele dedesubt / Deasupra cer de stele”?

Va propunem o intalnire ca o calatorie in timp, in timpul etern, viu si egal cu sine insusi al literaturii, in care nu ne plictisim niciodata si care ne invata cateva dintre cele mai importante lectii ale vietii, printre care cum sa fii (si) singur cu tine insuti, printre carti, si fericit. Dialogul incepe miercuri, 30 aprilie, de la ora 19, in ceainaria Carturesti Verona.

Ou sont les printemps, les moeurs, les gens d’antan?, ne vom intreba, poate. Raspunsurile, pe care le veti putea da si dumneavoastra, se vor gasi si in frunzele ramase pe fundul cestii de ceai, pentru ca de data aceasta ne vom intinde la vorba sus, in ceainarie. Intalnirea nu va fi atat o intoarcere in trecut sau o calatorie in viitorul cartilor, cat o plimbare prin prezentul mereu viu al pasiunii pentru carti.

De data aceasta, misiunea moderatoarei Nadine Vladescu va fi aceea de a-si stavili propriul avant de Indiana Jones prin lumea cartilor si de a tine in frau avalansa de intrebari (proprii si personale, dar si ale publicului) pentru a nu o coplesi pe scriitoare cu entuziasmul si bucuria intalnirii – prin urmare, de a nu-i propune invitatei, dintru inceput (adica inaintea discutiei) si fara intoarcere, o evadare-calatorie sau o calatorie-evadare (foarte posibila!) in alte lumi. Vorbim, evident, de acelea ale imaginarului dezlantuit in care cei care citesc au norocul sa-si poata gasi un loc, un drum, o vorba buna si chiar si-o imbratisare cu parfum de hartie velina, proaspat scoasa din tipar (cine n-a tras niciodata in piept, cu nesat si ochii inchisi, mirosul de carte noua, sa indoaie primul coltul paginii de sus), ceea ce va dorim si dumneavoastra.

Proiectul Dialoguri cu scriitori romani este initiat si finantat de Carturesti si are loc lunar in librariile din Bucuresti, Cluj, Iasi si Timisoara. Acest demers a aparut ca un raspuns la situatia pietei de carte din Romania care inregistreaza anual un numar tot mai mic de cititori si de cumparatori de carte, propunadu-si sa promoveze literatura si mai ales pe cei care o produc printr-o serie de intalniri informale cu publicul. Proiectul isi doreste sa ajute la demararea unui dialog functional intre edituri, librarii, scriitori si public, dar si la sincronizarea intre oferta pietei de carte si cererea publicului si implicarea jucatorilor de pe piata de carte in demersul incurajarii lecturii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro