Sari direct la conținut

Nominalizarile la Premiile Observator cultural 2014

HotNews.ro

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, 7 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucuresti. Juriul care va decide premiile este alcătuit din: Carmen Muşat (preşedinta juriului), Paul Cernat, Adina Diniţoiu, Adrian Lăcătuş, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.

Ca si la editiile precedente, revista Observator cultural acordă premii pentru cele 6 setiuni precum si Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia unui scriitor al cărui nume va fi cunoscut chiar în seara Galei. La ediţiile anterioare, acest premiu a revenit scriitorilor: Mircea Horia Simionescu (în 2007), Mircea Ivănescu (în 2008), Norman Manea (în 2009), Radu Cosaşu (în 2010), Emil Brumaru (în 2011), Şerban Foarţă (în 2012), Dumitru Ţepeneag (în 2013).

Gala va cuprinde şi un moment dedicat traducătorilor, care vor primi Diplome de Excelenţă. Începînd cu cea de a IV-a ediţie a Premiilor Observator cultural, revista a omagiat, în fiecare an, traducători importanţi: 2010 – Antoaneta Ralian, Anamaria Pop; 2011 – Luminiţa Munteanu, Luminiţa Voina-Răuţ; 2012 – Sorin Mărculescu, George Volceanov; 2013 – Viorica Nişcov şi Alexandru Al. Şahighian.

Nominalizari pe sectiuni:

Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară

Mircea Anghelescu, Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea, Cartea Românească

Adriana Babeţi, Amazoanele. O poveste, Polirom

Corina Ciocârlie, Un ţărm prea îndepărtat. Seducţia frontierelor, frontierele seducţiei, Cartea Românească

Oana Fotache, Moşteniri intermitente. O altă istorie a teoriei literare, Editura Universităţii Bucureşti

Andrei Terian, Critica de export, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române

Eseistică/ Publicistică

Gabriel Andreescu, Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, Polirom

Mihai Goţiu, Afacerea Roşia Montană, Tact

Vintilă Mihăilescu, Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Cartier

Ioan Pop-Curşeu, Magie şi vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalităţi, Polirom

Andreea Răsuceanu, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, Humanitas

Victor Ieronim Stoichiţă,Efectul Sherlock Holmes. Trei intrigi cinematografice, Humanitas

Memorialistică

Ştefan Agopian, Scriitor în comunism (nişte amintiri), Polirom

Ana Blandiana, Fals tratat de manipulare, Humanitas

Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Ce a fost – cum a fost, Polirom

Andrei Bodiu, China – jurnal în doi timpi, Tracus Arte

Nadia Anghelescu, Mic jurnal cu amintiri, Polirom

Proză

Bogdan Coşa, Poker. Black Glass, Cartea Românească

Dumitru Crudu, Un american la Chişinău, Casa de pariuri literare

Florin Lăzărescu, Amorţire, Polirom

Marin Mălaicu-Hondrari, Lunetistul, Polirom

Adrian Schiop, Soldaţii. Poveste din Ferentari, Polirom

Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman, Cartea Românească

Varujan Vosganian, Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri, Polirom

Poezie

Andrei Dósa, American Experience, Cartea Românească

Ioana Ieronim, Cînd strugurii se prefac în vin, Cartea Românească

Claudiu Komartin, cobalt, Casa de editură Max Blecher

Ştefan Manasia, Bonobo sau cucerirea spaţiului, Charmides

Angela Marcovici, Intimitate, Charmides

Dan Sociu, vino cu mine ştiu exact unde mergem, Tracus Arte

Debut

Ştefan Baghiu, Spre Sud, la Lăceni (poezie), Cartea Românească

Ion Buzu, 3 ml de konfidor (poezie), Casa de pariuri literare

George Neagoe, Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş (critică literară), Cartea românească

Magda Răduţă, „Nici mănuşi, nici milă“. Trei pamfletari interbelici (istorie literară), Editura Universităţii Bucureşti

Vasile Mihalache, „Noli me tangere“? Despre legitimitate şi autonomie în literatură (teorie literară), Tracus Arte

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro