Sari direct la conținut

Victor Ponta: Sper ca liberalii sa nu semneze o motiune de cenzura impotriva unui program care peste 95% este al USL

HotNews.ro

Premierul Victor Ponta si-a exprimat miercuri speranta ca parlamentarii PNL sa nu semneze o motiune de cenzura in cazul in care aceasta va fi depusa dupa asumarea in Parlament a programului noului Guvern, adaugand ca este, de fapt, „peste 95% programul USL-ului”.

„Sper ca parlamentarii liberali sa nu semneze o motiune de cenzura impotriva unui program care, de fapt, este peste 95% programul USL-ului. De fapt, sunt obiectivele noastre comune. Si i-am asigurat, si evident ca asa va fi, ca nici nu modificam cota unica de 16 %, nici nu renuntam la obiectivele privind CAS-ul sau profitul reinvestit. Deci, practic e programul pe care, ca sa fiu foarte sincer, l-am facut impreuna cu liberalii”, a declarat la RTV primul ministru, citat de Agerpres.

Victor Ponta a subliniat, pe de alta parte, votul foarte clar dat in Parlament la validarea noului Guvern.

„Un vot parlamentar foarte clar si foarte plin de semnificatii a avut loc ieri (marti – n.r.), o diferenta mare de voturi, 346, daca nu ma insel, la 192. Mi-e greu sa cred ca intr-o saptamana acest raport se va schimba in sensul in care sa treaca o motiune de cenzura. Nu e imposibil, sigur, dar este foarte putin probabil, trebuie sa fiti de acord cu mine”, a mai declarat premierul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro