Concert cu lucrari de Brahms si Wagner la Sala Radio
Vineri, 6 decembrie, de la ora 19.00, Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni. Şi cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, publicul va descoperi în cutia muzicală o poveste cu doi compozitori germani care au născut legende – Brahms şi Wagner. Concertul va fi sustinut de Orchestra Nationala Radio avandu-l la pupitru pe dirijorul Cristian Mandeal si cu participarea pianistei Oxana Corjos, artistă distinsă cu mai multe premii şi care a pustinut de curând un concert la Academia Santa Cecilia din Roma.
În prima parte a serii va putea audia Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, supranumit adesea – datorită rigorii formelor operelor sale – un clasic în epoca romantică. Concertul său este unul controversat, tocmai din acest motiv stârnind mereu interesul publicului: premiera absolută a avut loc la Hanovra – iar ca solist la pian a fost compozitorul însuşi – pentru ca după un succes răsunător aici, 5 zile mai târziu, la Leipzig, opera să fie primită exprem de refractar. Se spune că accentele tragice din concertul său sunt o traducere a emoţiilor resimţite de Brahms în urma încercării de sinucidere a bunului său prieten, compozitorul Robert Schumann.
În a doua parte a serii, cu prilejul bicentenarului Richard Wagner – 200 de ani de la naşterea genialului compozitor – veţi asculta mai multe fragmente din celebrele sale opere: Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marşul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor şi Cavalcada Walkiriilor din Walkiria. Şi aici legăturile din lumea muzicii sunt speciale, pentru că prima interpretare a uverturii din Tannhäuser în concert, desfăşurată tot la Leipzig, a fost dirijată de un alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.
În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).
A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009) şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţiile din 2001 şi 2003.
Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi artişti contemporani.
A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la „Orchestra Haydn” di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei „Halle” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Turneele efectuate de Oxana Corjos în Elveţia, Republica Moldova, Spania şi Italia au adus pianistei o serie de succese, publicul şi critica de specialitate apreciind la superlativ prestaţiile sale artistice. În ultimul an, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de Orchestra Română de Tineret şi maestrul Cristian Mandeal atât în Bucureşti, cât şi în sala Academiei Santa Cecilia din Roma, totodată fiind invitată să susţină un concert la Festivalul Toamna Muzicală Clujeană (2013).
În ţară, Oxana Corjos a susţinut concerte alături de cele mai reprezentative orchestre, precum şi cu Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu.
Oxana Corjos a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu maestrul Dan Grigore. A fost distinsă cu numeroase premii obţinute la concursurile organizate la Roma în anul 1991 şi la Barcelona în anul 1986. Anul 1992 i-a adus pianistei Premiul Cella Delavrancea.