Negustorul de timp de Matei Visniec, un spectacol al Nationalului iesean, prezentat in Tara Bascilor
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi în colaborare cu centrul cultural Zornotza Aretoa şi Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă vineri, 29 noiembrie, la Zornotza Aretoa din Amorebieta-Etxano (Ţara Bascilor), spectacolul „Negustorul de timp” de Matei Vişniec. Spaţiul sonor, scenografia şi regia artistică sunt semnate de Ovidiu Lazăr, iar din distribuție fac parte actorii: Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Horia Veriveş, Oana Sandu, Catinca Tudose, Petru Ciubotaru, Daniel Busuioc, Monica Bordeianu, Andreea Boboc, Cristina Bodnărescu, Maria Câmpean. Spectacolul va fi jucat în limba română cu supratitrare în spaniolă.
„Fiind el însuşi un exilat, Matei Vişniec este unul din puţinii dramaturgi importanţi proveniţi din Estul Europei care descrie în piesele sale (şi mai ales în Negustorul de timp) starea de fapt a celor care au decis să-şi părăsească ţara pentru a-şi împlini destinul. Din acest punct de vedere, Negustorul de timp este o metaforă vie a exilului interior.
Găsind în cutia poştală un anunţ ciudat, Liviu Dorneanu, un bărbat aflat la vârsta de mijloc, căsătorit, cu copii, decide să-l contacteze pe un anume domn Helfer, patronul unei firme stranii care comercializează Timp (vinde şi cumpără timp). Din acest moment, Liviu Dorneanu intră într-un tulburător joc al renunţărilor şi al redescoperirilor: renunţă la trecut şi la familie, practic le vinde, pentru a se regăsi pe sine, crede el. În cele din urmă, după câteva întâmplări stranii pe care le trăieşte cu sau fără voia lui, ajunge inevitabil la criza de identitate: Cine sunt eu? Ce înseamnă pentru mine trecutul? Ce valoare au şi cât de legat sunt de propriile amintiri? Identitatea reală este cea de acasă sau cea din căutările mele?” (Ovidiu Lazăr, regizor)