Sari direct la conținut

Un thriller conspirationist spectaculos – Codul blestemat

HotNews.ro
Codul blestemat, de Adam Blake, Foto: Editura Trei
Codul blestemat, de Adam Blake, Foto: Editura Trei

Codul blestemat este unul dintre cele mai bune thrillere conspiraţioniste din ultimii ani – un roman spectaculos despre coduri şi indicii, paradis şi infern, cu o eroină de neuitat. Volumul semnat de britanicul Adam Blake a aparut in traducerea Ancai Milu-Vaidesegan in colectia Fiction Connection, a editurii Trei.

În urmă cu trei ani, Heather Kennedy a părăsit Poliţia Metropolitană într-o manieră care încă o urmăreşte. Acum, ea este chemată să-i ajute pe poliţiştii care anchetează un presupus furt din sala de lectură a British Museum. Kennedy constată că, mai degrabă decât să fi furat ceva, intrusul a fotografiat pagini din cărţi despre Johann Toller, un profet nebun care a trăit în Europa secolului al 17-lea. Toller a făcut o serie de profeţii referitoare la Apocalipsă şi evenimentele care ar preceda-o. Nici unul dintre ele nu s-au adeverit.

Până acum.

Însă, unul după altul, semnele groteşti şi minunile prezise de Toller încep să zguduie lumea. Apa fluviului Rin devine roşu aprins, turnurile din Londra se înclină, iar un înger cu o sabie de foc este zărit deasupra oraşului Ierusalim. Cu ajutorul unei fete de 19 ani, pe nume Diema, membră a unui trib secret, şi al ex-mercenarului Leo Tillman, Heather Kennedy se angajează într-o cursă nebunească pentru aflarea adevărului. Ea încearcă să oprească desăvârşirea profeţiei, căci… APOCALIPSA SE APROPIE.

Adam Blake este pseudonimul unui foarte cunoscut autor din Marea Britanie, ale cărui cărţi s-au vândut în milioane de exemplare. Nimeni nu a reuşit să afle identitatea acestuia, deşi s-au vehiculat câteva nume celebre. Adam Blake locuieşte la Londra.

De acelaşi autor la Editura Trei a mai apărut Evanghelia după Iuda.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro