Sari direct la conținut

Spectacolul "Vorbe, vorbe, vorbe…" deschide stagiunea 2013-2014 la Teatrul Mignon

HotNews.ro

Teatrul Mignon, cel mai nou teatru independent din Bucureşti, este pregătit să-şi întâmpine publicul in noua stagiune.

Luna octombrie va prilejui întâlnirea sau reîntâlnirea cu Răzvan Vasilescu, Marius Bodochi, Monica Davidescu, Dan Tudor, Amalia Huţan, Ştefan Ruxanda, Lari Giorgescu – vă oferim doar câteva nume – şi va aduce pe scenă multe titluri în premieră. Publicul se va delecta cu un repertoriu variat, de la dramaturgi români clasici şi moderni – I.L. Caragiale, Ion Băieșu, Dumitru Solomon – la dramaturgi contemporani de pe meleaguri străine, jucați și premiați la nivel internațional – Jean-Pierre Dopagne.

Deschiderea stagiunii va avea loc sâmbătă, 5 octombrie, ora 19:30 cu premiera spectacolului „Vorbe, vorbe, vorbe…”, pe texte de Dumitru Solomon, în regia Deliei Nartea. La avanpremiera din vară tinerii actori Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca s-au bucurat de un real succes la public şi suntem siguri că acest spectacol va avea viaţă lungă la Mignon. A doua reprezentaţie va avea loc pe 18 octombrie.

Duminică, 6 octombrie, ora 19:30 Ştefan Ruxanda joacă în „Ce-ar fi dacă ar fi”, declarat Cel mai bun one man show al ediţiei 2013 a Galei Star. Un spectacol de teatru, dans, pantomimă şi improvizaţie cu publicul, în care personajul, un artist al unui timp suspendat, încearcă să-şi îndeplinească menirea sa fundamentală: de a aduce un zâmbet pe chipul privitorilor, de a lumina şi bucura sufletele oamenilor care s-au oprit să-l vadă.

Marţi, 8 octombrie, ora 19:30 va avea loc prima reprezentaţie a spectacolului „Moftul român” din această stagiune. Lari Giorgescu, excepţional în acest recital modern realizat pe textele consacrate ale lui Caragiale, tocmai s-a întors de la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, unde a jucat spectacolul de două ori, la rugămintea organizatorilor, pentru că cererea de bilete a fost foarte mare. Îl veţi putea revedea la Mignon şi pe 22 octombrie.

Marius Bodochi şi Dan Tudor vor juca la Mignon „Taxi blues” de Ana Maria Bamberger pe 9, 19 şi 27 octombrie. Dan Tudor semnează regia acestui spectacol în care imaginează o dilemă în ritm de blues pentru personajul interpretat de Marius Bodochi: „să joci Lear” în România sau „să fii Lear” în Germania? Cei doi actori dialoghează, cântă, dansează, provoacă hohote de râs şi emoţii profunde, cu o mare artă a gradării stărilor, până la finalul surprinzător.

Din această toamnă spectacolele Teatrului Mignon încep la ora 19:30 şi au preţuri cuprinse între 30 şi 40 de lei, informeaza institutia teatrala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro