Doua trofee internationale castigate de Opera Comica Pentru Copii, in Turcia si Bulgaria
În perioada 29 august – 8 septembrie 2013, artiştii Operei Comice Pentru Copii (Bucureşti) au susţinut un nou turneu internaţional, în Turcia şi Bulgaria şi au revenit în ţară cu cele mai importante premii acordate în cadrul competiţiilor la care au participat. Cele două trofee noi se adaugă acum la cele 18 distincţii internaţionale şi 30 naţionale aflate deja în palmaresul teatrului liric.
După ce i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Festivalului Mediteranean de Arta si Cultura din Kepez, Anatolya (Turcia), respectiv Certificatul de Excelenta, Opera Comica Pentru Copii a obţinut la cea de-a zecea ediţie a Festivalului International Euro Folk de la Primorsko – Kiten (Bulgaria), titlul GRAND PRIX « ORFEUL DE AUR ».
Artiştii Operei Comice Pentru Copii au prezentat publicului din Turcia spectacolul intitulat ”ROMANIA – Land of my heart”, o producţie extraordinară ce îmbină muzica și dansurile românești. Din distribuție au facut parte soliștii Oana Șerban, Roberta Enișor, Lucia Racoveanu, Bogdan Șerban și ansamblul de balet alcătuit din Alexandra Corneanu, Theodora Munteanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Alis Birjovanu, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Octavian Iuga, Mircea Ioniţă și Andrei Dogaru.
La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de la Kepez au luat parte, alături de România, ansambluri artistice din întreaga lume: India, Georgia, Macedonia, Ucraina, Rep. Moldova, Cipru, Serbia, Slovacia, Polonia, Turcia, Bulgaria, Spania, etc.
În Bulgaria, Opera Comica Pentru Copii a participat la festival cu spectacolul de cântece și dansuri tradiţionale românești, intitulat „BUCUREŞTI – CAPITALA MUZICII BUNE”, în care au evoluat cei mai tineri soliști ai OPEREI COMICE – Roberta Enișor, Jennyfer Dumitrașcu și Bogdan Șerban, alături de membrii ansamblului de balet – Alexandra Corneanu, Theodora Munteanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Alis Birjovanu, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Octavian Iuga, Mircea Ioniţă și Andrei Dogaru.
Festivalul International Euro Folk de la Primorsko – Kiten (Bulgaria) este un eveniment dedicat muzicii și dansurilor tradiţionale, organizat de Euro Folk Academy și de Primăria din Primorsko, sub egida EAFF – European Association of Folklore Festivals (Asociaţia Europeană a Festivalurilor de Folclor). La acest eveniment, considerat ”numărul 1” în Europa, participă anual între 9.000 și 15.000 de muzicieni, interpreţi și dansatori din toată lumea. Este transmis și preluat de peste 50 de posturi de televiziune și, prin intermediul Wide Internet Television „Euro Folk”, este transmis live și online pe tv.eurofolk.com.