Expozitia 'Comorile Chinei', va fi deschisa la MNIR pana pe 1 august
Expozitia ‘Comorile Chinei’ este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României până la data de 01 august 2013.
Pentru publicul iubitor de cultură, vizitarea unei expoziţii de o asemenea valoare, reprezintă un eveniment ce se iveşte, poate, o dată în viaţă, oferind ocazia de a descoperi valorile culturale de prim rang ale uneia din marile civilizaţii ale lumii.
În expoziţie sunt prezentate obiecte provenind din celebrul sit arheologic de la Xi’an, unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei, printre care patru dintre faimoşii soldaţi de teracotă şi un cal, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang.
Pe lângă aceste capodopere de o valoare excepţională, expoziţia cuprinde şi o serie de alte artefacte, printre care amintim mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani, artefacte care atestă o uimitoare realizare artistică. Acestora li se adaugă alte piese de referinţă, anume o serie de vase din bronz, celebre în lume pentru calitatea şi valoarea lor extraordinară. Periplul prin civilizaţia chineză continuă cu o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei. Prin intermediul acestei expoziţii publicul va avea ocazia să admire unele din comorile spectaculoase ale milenarei civilizaţii chineze, datând din zorii epocii neolitice până în perioada modernă, în timpul dinastiilor Ming şi Qing.
Expoziţia care a fost deschisa in data de 30 aprilie va putea fi vizitata pana in data de 1 august 2013, de marţi până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (Casa de Bilete se închide la 17.15). Pe tot parcursul expoziţiei temporare ‘Comorile Chinei’, muzeul a adoptat un program special, ce a vizat ultima sâmbătă din fiecare lună. Astfel că, în data de 27 iulie a.c., programul de vizitare se prelungeşte până la orele 22.00.
În această perioadă, costul unui bilet de acces în muzeu, care include vizitarea expoziţiilor ‘Comorile Chinei’, ‘Tezaur Istoric’ şi ‘Lapidarium-Copia Columnei lui Traian’ va fi de 25 lei pentru adulţi, 15 lei pentru pensionari şi persoane cu dizabilităţi, 7 lei pentru elevi şi studenţi. Preşcolarii beneficiază de acces gratuit. Pentru grupuri organizate, de 30 de persoane, costul unui bilet pentru adult se reduce la 10 lei.
De asemenea, vizitatorii au posibilitatea achiziţionării de bilete pentru pachet familial (2 adulţi şi maxim 3 copii cu vârsta până în 18 ani), în valoare de 50 lei, precum şi bilete de intrare rapidă în muzeu (pentru a evita aşteptarea), în valoare de 50 lei.