Noutati editoriale: Caz inchis – un puzzle perfect al unei morti suspecte, marca Stelian Turlea
Din aceasta saptamina a intrat in librarii un nou roman detectivistic semnat de Stelian Turlea, Caz inchis, aparut la Editura Cartea Romaneasca, disponibil si in editie digitala. Dupa Arunc-o pe sora-mea din tren!, Trei femei si Te voi rapi la noapte!, noul volum al lui Stelian Turlea – Caz inchis – este un roman in care personajele nu sint imaginate, ci desprinse din realitatea inconjuratoare.
Sinucidere? Asasinat? Moarte naturala? Niciun vinovat?
Un politist, hirsit si cu „pete” la dosar, refuza sa creada ca un scriitor celebru, in plina glorie, isi poate pune capat zilelor, cind tocmai a anuntat ca e pe cale sa incheie cel mai important proiect al operei sale. In decursul anchetei, descopera multi potentiali asasini si multe semne de intrebare in biografia victimei. Toti cei din jurul sau sint suspecti. Scriitorul a fost totusi ucis. Pentru ca stia prea multe si voia sa faca public ce stia? Cazul este clasat. Lista potentialilor criminali e prea lunga.
„Intr-o vreme care cultiva cu ciudata larghete caramizile romanesti, un adept al laconismului narativ risca sa faca figura de sadic. Rareori m-a insetat in asa hal o ancheta, o intriga politista, un roman detectivistic, cum mi s-a intimplat cu Case closed-ul lui Stelian Turlea. (…) Caruselul isi incepe febril rotirea: anchetatori dezabuzati, profesoare exaltate, lesbiene pitoresti in ferocitatea pasiunii lor, crincene betii feminine, George Arion si Premiile „Flacara”, procurori avizi de arestari, vedete reportericesti de la stirile TV, gazetari rosi de invidie pe viata, surorile Ileana si Ilona dintr-un roman anterior… Iar deasupra tuturor, Dumitru Calu, adica – ei, da – ofiterul recrutor al faimosului romancier caruia i s-a regizat sinuciderea.
Gata, mai multe nu spun, pentru ca de aici incolo Stelian Turlea incepe o efervescenta interactionare cu cititorul. Pariati fiecare pe cite-o varianta… ca tot nu veti ghici ghicitoarea. (La urma urmei, oare nu traim intr-o tara a cazurilor inchise?)”(Dan C. Mihailescu)
Nascut in ianuarie 1946, Stelian Turlea a urmat studii de filologie (1968) si filosofie (1976) la Bucuresti, a fost aproape trei decenii redactor de politica externa (revista Lumea), a condus, dupa 1989, revistele Lumea, Zig-Zag, apoi ziarul Meridian, dupa care a lucrat in televiziune, ca sef al departamentului de stiri al Antenei 1, director editorial la PRO TV si senior editor al Ziarului de duminica.
Semneaza optsprezece romane, zece carti de publicistica, noua carti pentru copii si doua traduceri.
A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii (2003), Premiul Asociatiei Editorilor din Romania pentru literatura pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (2007), Premiul „Flacara” pentru literatura (2011). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatura pentru copii in 2000 si Premiul AER pentru roman in 2003.