Sari direct la conținut

Targul de Sfintii Apostoli Petru si Pavel, la Muzeul Satului

HotNews.ro

Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ organizeaza în perioada 28 – 30 iunie Targul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Timp de trei zile, in spatiul muzeal, vizitatorii vor putea lua parte la o serie de datini şi obiceiuri specifice sărbătorii, lansări de carte şi CD, conferinţe ştiinţifice, muzică veche, de jazz şi muzică de fanfară.

Potrivit comunicatului muzeului, semnat de directorul general al instituţiei, conf. univ. dr. Paula Popoiu, Muzeul Satului va fi gazda ansamblurilor folclorice româneşti (inclusiv din afara ţării), dar şi a ansamblurilor grupurilor etnice din România – ucraineni, bulgari, greci şi romi. Ca de fiecare data, la targ vor fi prezenti mesteri populari ce vor aduce cu ei oale, strachini, masti, margele, bucate traditionale, miere, cozonaci si braga.

Întâlnirea cu unii dintre cei mai cunoscuţi rapsozi ai muzicii populare româneşti se va desfăşura sub semnul împlinirii a 63 de ani de la naşterea maestrului Liviu Vasilică.

Totodată, la târg vor fi prezenţi reprezentanţi ai meşteşugurilor tradiţionale cubaneze.

Programul manifestarilor se va derula vineri intre orele 12-19.00 iar sambata si duminica intre orele 9.00-19.00.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro