Sari direct la conținut

Spectacolul 'Ingeri in America' – prezentat intr-o noua formula la Teatrul Metropolis

HotNews.ro

Incepand din 28 iunie spectacolul “Îngeri in America” va fi prezentat într-o nouă formulă: cele două piese ale dipticului scris de Tony Kushner vor fi jucate într-o singură seară și nu consecutiv în două seri, ca până acum. Creatorii au regândit spectacolul și au modificat anumite scene, astfel încât acest hit al dramaturgiei americane din secolul XXI poate fi jucat în doar o singură reprezentație, anunta Teatrul Metropolis.

“Îngeri in America” este o feerie cu îngeri și își merită, fără niciun dubiu, calificativul “extaziant” pus de critică dar și de public. Politică, discriminare, iubire şi ură, sexualitate şi sentiment pur – adunate într-o radiografie a umanității euroatlantice.

“Îngeri in America” – un basm postindustrial despre diferențe, despre tabu-uri dar mai ales despre Îngerii coborâți din mistica urbană a intoleranței. Ei descind din revolta Stonewall și se regăsesc în tinerii violenți dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinței Emo, ai mișcării Occupy sau New Age. Niște băieți și niște fete care nu pot plânge deși trăiesc cu lacrima în gât.

Dipticul “Îngeri in America” a devenit o piesă cult în Statele Unite și a fost reprezentată la Teatrul Național din Londra și la Festivalul de la Avignon.

În acest moment, piesa lui Tony Kushner se mai joacă și pe scenele din Budapesta (Teatrul Național), Roma (Teatro Valle), NY (New York Signature Company).

Programul spectacolelor: 27 iunie – 4 iulie 2013

Vineri 28 iunie, ora 19.00

INGERI IN AMERICA de Tony KUSHNER

Directia de scena: Victor Ioan Frunza

Decorurile si costumele: Adriana Grand

Cu: Virginia MIREA, George IVASCU, George COSTIN, Sorin MIRON,

Adrian NICOLAE, Alexandru ION, Nicoleta HANCU, Cristiana RADUTA-BOBIC

3 h 45 min (cu pauza)

Sambata 29 iunie, ora 19.00

INGERI IN AMERICA de Tony KUSHNER

Directia de scena: Victor Ioan Frunza

Decorurile si costumele: Adriana Grand

Cu: Virginia MIREA, George IVASCU, George COSTIN, Sorin MIRON,

Adrian NICOLAE, Alexandru ION, Nicoleta HANCU, Cristiana RADUTA-BOBIC

3 h 45 min (cu pauza)

Joi 04 iulie, ora 19.00

TARELKIN de A.V.SUHOVO – KOBILIN

Regia: Gelu COLCEAG

Cu: George IVASCU/ Marius GALEA, Doru ANA, Dan ASTILEAN, Radu GABRIEL, Alexandru PAVEL, Gabriel COSTIN, Ana COVALCIUC, Simona

GRUMEZEA, Alexandra BADEA/ Andreea ENACHE, Vlad LOGIGAN, Mihai

MUNTENITA, Lucian IFTIME/ Alexandru VLAD/ Alezandru SINCA, Viorel

PAUNESCU, Sergiu FLESNER, Radu SOLCANU, Sergiu COSTACHE, Bogdan

SERBAN, Gigi IORDACHE, Cristea TEICU, Alexandru GRADINARU, Chrys GHERASIM

1 h 55 min (fara pauza)

Pretul biletului este de 21, 60 lei sau on-line de 24, 84 lei. Rezervarea biletelor la tel: 021 210 51 08 / 0728 138 265 si vanzari online pe www.teatrulmetropolis.ro.

Stagiunea teatrului ramane deschisa pana la jumatatea lunii iulie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro