Bucurestiul cartilor postale de odinioara expus la Bruxelles
Intre 10 si 25 iunie, la sediul librăriei EuropaNova din Bruxelles, va fi deschisa expoziţia de cărţi poştale româneşti vechi dedicată patrimoniul arhitectural al Bucureştiului. In cadrul expozitiei vor fi expuse şi câteva dintre peniţele semnate de Tia Peltz (1923-1999), cu ocazia aniversării a 90 de ani de la naşterea graficianei şi pictoriţei.
Vernisajul are loc luni, 10 iunie, prilej cu care vor fi făcute proiecţii de cărţi poştale digitalizate despre Bucureşti, cu ilustraţie muzicală semnată de compozitorul Adrian Enescu, precum şi o succintă prezentare a patrimoniului bruxelez.
Potrivit ICR Bruxelles, expoziţia reuneşte cărţi poştale ilustrate despre Bucureştiul de odinioară, precum şi fotografii care pun în valoare patrimoniul arhitectural al capitalei României. Exponatele provin din colecţii private româneşti, în principal cea a lui Sorin Rădulescu.
Expoziţia este organizată cu ocazia unui salon de cartofilie la Bruxelles şi beneficiază de sprijinul Direcţiei pentru Monumente şi Situri a Regiunii Bruxelles Capitale.