Scriitoarea Lydia Davis a castigat Man Booker International Prize 2013
Scriitoarea americană Lydia Davis a câştigat Man Booker International Prize, pentru opera sa literară care cuprinde unele dintre cele mai scurte povestiri publicate vreodată. Ceremonia de decernare a premiului, aflat la a cincea ediţie, a avut loc miercuri la V&A Museum din Londra, informeaza Mediafax.
Davis, profesoară la University of Albany, este celebră pentru că „a redefinit sensul” operelor literare de mică întindere, potrivit criticului William Skidelsky, de la publicaţia Observer. Ea mai este cunoscută şi pentru traducerile sale din opere de Marcel Proust şi Gustave Flaubert, pentru care a primit, din partea Guvernului francez, titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor.
Davis a scris un singur roman, „The End of the Story”, precum şi şapte colecţii de povestiri, printre care „Break It Down”, „Almost No Memory”, „Samuel Johnson Is Indignant” şi „Varieties of Disturbance”.
Cea mai recentă colecţie de povestiri a sa, „Can’t and Won’t”, va fi publicată în SUA în 2014.
Anul acesta, în cursa pentru Man Booker International Prize s-au mai aflat scriitorul chinez Yan Lianke, scriitorul rus Vladimir Sorokin, scriitoarea franceză Marie NDiaye, scriitorul elveţian Peter Stamm, scriitoarea americană Marilynne Robinson, scriitorul canadian Josip Novakovich, israelianul Aharon Appelfeld, indianul U.R. Ananthamurthy şi pakistanezul Intizar Husain.
Premiul Man Booker International este însoţit de un cec de 60.000 de lire sterline (90.800 de dolari). Man Booker International Prize se acordă unui autor în viaţă, care a publicat lucrări de ficţiune în limba engleză sau ale cărui opere au fost traduse deja în limba engleză. Spre deosebire de Man Booker Prize, care se acordă unei singure opere literare, versiunea internaţională a acestui premiu onorează întreaga creaţie a unui autor.
Scriitorii premiaţi anterior sunt romancierul american Philip Roth (2011), romanciera canadiană Alice Munro (2009), poetul nigerian Chinua Achebe (2007) şi autorul albanez Ismail Kadare (2005).