Sari direct la conținut

Număr aproape dublu de vaccinări anti-Covid cu prima doză în ultima săptămână în Grecia, după înăsprirea restricţiilor

HotNews.ro
Vaccinare anti-Covid in Grecia, Foto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Vaccinare anti-Covid in Grecia, Foto: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia

În Grecia, numărul săptămânal al vaccinărilor cu prima doză a unor seruri anti-Covid-19 a crescut de aproape două ori după ce guvernul de la Atena a decis să înăsprească restricţiile pentru persoanele nevaccinate.

În prima săptămână din noiembrie, peste 40.000 de rezidenţi greci s-au vaccinat cu prima doză, potrivit unui raport publicat duminică în cotidianul Kathimerini, informează agențiile DPA și Agerpres. În ultima săptămână din octombrie, acest număr era de aproximativ 25.000 de persoane.

Începând de sâmbătă, persoanele nevaccinate din Grecia vor putea să intre în instituţiile publice doar dacă prezintă un test Covid-19 cu rezultat negativ. Doar supermarketurile şi farmaciile sunt exceptate de la această regulă. În plus, angajaţii nevaccinaţi trebuie să prezinte un test Covid-19 cu rezultat negativ de două ori pe săptămână.

Noile restricţii sunt implementate sub supravegherea strictă a Poliţiei elene. Guvernul de la Atena a alocat un număr suplimentar de 8.000 de poliţişti în acest scop.

Potrivit Poliţiei din Grecia, au fost operate circa 85.000 de verificări la nivel naţional doar în ziua de sâmbătă, iar poliţiştii au aplicat sute de amenzi. Mai multe restaurante au fost temporar închise. Clienţii nevaccinaţi şi care nu prezintă un test Covid-19 cu rezultat negativ au fost amendaţi cu câte 300 de euro.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro