Secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Mediile vor putea fi încheiate, în acest semestru, cu două note la o disciplină, indiferent de numărul de ore pe săptămână / Ce se va întâmpla cu tezele
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion afirmă că mediile vor putea fi încheiate, în acest semestru, cu două note la fiecare disciplină, indiferent de numărul de ore pe săptămână. „În privinţa renunţării la teze, o vom face doar în situaţia în care nu avem încotro”, adaugă el, relatează News.ro.
Secretarul de stat Sorin Ion a afirmat, vineri, că în 5 noiembrie se va emite ordinul de ministru privind modificarea structurii anului şcolar, iar în funcţie de datele de la acel moment se va opta fie pentru învăţământ faţă în faţă, fie pentru învăţământ online, „dar asta este, din nou, ultima soluţie pe care ne-o dorim”.
Întrebat dacă structura anului şcolar ar putea suferi noi modificări în contextul unor eventuale alte creşteri ale numărului de infectări, el a explicat că „este foarte important pentru noi să încercăm să ne adaptăm cât mai bine la situaţie”.
El a fost întrebat ce se va întâmpla cu elevii care nu se vor putea prezenta la teze.
„În privinţa tezelor, decizia nu este una sută la sută asumată. Din punct de vedere didactic, una dintre solicitările Consiliului Naţional al Elevilor este să reintroducem măsura de anul trecut cu două note la fiecare disciplină indiferent de numărul de ore pe săptămână, soluţie pe care o agreeem şi o vom implementa. În privinţa renunţării la teze, o vom face doar în situaţia în care nu avem încotro. Opţiunea noastră în acest moment este să lăsăm tezele, dar vă reamintesc că tezele pot fi date şi în ultimele săptămâni dinainte de vacanţa de iarnă până în 20 decembrie, iar la revenirea la şcoală, în cele două săptămâni să aibă loc reglarea situaţiei şcolare, încheierea situaţiilor şcolare”, a afirmat Sorin Ion.