Sari direct la conținut

Premierul polonez Mateusz Morawiecki acuză UE că riscă „un al treilea război mondial”

HotNews.ro
Jaroslaw Kaczynski si Mateusz Morawiecki, Foto: Hubert Mathis / Zuma Press / Profimedia Images
Jaroslaw Kaczynski si Mateusz Morawiecki, Foto: Hubert Mathis / Zuma Press / Profimedia Images

Prim-ministrul polonez a acuzat Comisia Europeană că „ține o armă la capul” țării sale și că riscă să declanșeze un al „treilea război mondial” din cauza negocierilor legate de programul de relansare economică post-Covid al Varșoviei pe care executivul UE vrea să îl condiționeze de respectarea statului de drept, relatează Euractiv.

„Acești bani ar fi trebuit plătiți deja. Este o încălcare a procedurii din partea Comisiei”, a declarat premierul Poloniei în cadrul unui interviu acordat publicației Financial Times. „Ei sunt cei care încalcă domnia legii”, a mai spus acesta.

El a amenințat de asemenea cu „măsuri de retorsiune” care ar putea include blocarea planului de combatere a schimbărilor climatice planificat de Uniunea Europenă.

„Vom obține acești bani mai devreme sau mai târziu. Cu cât mai târziu îi vom obține, cu atât mai puternice vor fi dovezile că există un tratament discriminatoriu și o abordare de tip dictat din partea Comisiei Europene”, a mai afirmat Morawiecki.

Andrzej Halicki, eurodeputat polonez din partea partidului de opoziție Platforma Civică, a descris abordarea lui Morawiecki drept o „strategie sinucigasă”.

„El vrea să îi facă pe plac lui Jarosław Kaczyński (n.r. liderul partidului de guvernare Lege și Justiție din care face parte și Morawiecki) pentru a se salva și a nu fi forțat să demisioneze”, susține eurodeputatul.

„Morawicki vrea să arate că este mai ‘dur’ decât [ministrul justiției] Ziobro (n.r. un cunoscut eurosceptic) sau [fostul premier] Szydlo iar prețul plătit pentru atingerea acestui deziderat este sacrificarea intereselor naționale ale Poloniei”, mai spune Halicki.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro