Schița Guvernului Nicolae Ciucă / Numele luate în calcul de PNL – surse
În interiorul PNL sunt deja vehiculate numele de miniștri propuși pentru portofoliile cheie din viitorul Guvern care va fi condus de Nicolae Ciucă. Astfel, pe lista scurtă se află nume controversate de liberali ca Iulian Dumitrescu la ministerul Transporturilor, Cătălin Predoiu la Justiție și Nelu Tătaru la Sănătate.
Surse din interiorul PNl au declarat pentru HotNews.ro că liderul de la PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, se află în cărți pentru funcția de ministru al Transporturilor. Numele lui Dumitrescu apare într-o înregistrare a procurorilor DNA, în biroul ministrului Transporturilor, în timp ce îi cerea fostului ministru Cătălin Drulă să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați.
Tot pentru portofoliul de la Transporturi este propus și Lucian Bode. Numele acestuia apare și pentru portofoliul de la Interne. O decizie nu este luată în acest moment.
De asemenea președintele Klaus Ioahnnis l-ar susține pe Cătălin Predoiu pentru portofoliul de la Justiție și pe șeful statului Major al Armatei, Daniel Petrescu la Apărare.
Schița Guvernului Nicolae Ciucă:
- Iulian Dumitrescu – Transporturi
- Cătălin Predoiu – Justiție
- Dan Vîlceanu la Finanțe
- Lucian Bode- Interne
- Nelu Tătaru – Sănătate
- Bogdan Aurescu- Externe
- Raluca Turcan – Muncă
- Daniel Petrescu șeful statului major/ Nicoleta Pauliuc – Apărare
- Virgil Popescu – Energie
- Sorin Cîmpeanu – Educație
- Adrian Cozma – Agricultură
- Marcel Boloș/ Cristian Bușoi – Fonduri Europene
Textul se actualizează