Sari direct la conținut

De ce medicamentul Favipiravir nu poate fi cumpărat din farmacii? Acuzațiile PNL și explicațiile fostului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă

HotNews.ro
Antiviralul Favipiravir, Foto: Terapia Cluj
Antiviralul Favipiravir, Foto: Terapia Cluj

Fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, reacționează la acuzațiile PNL și explică de ce medicamentul Favipiravir, antiviral indicat în tratarea formelor ușoare și medii de COVID-19, nu poate fi eliberat în România în farmaciile cu circuit deschis. Favipiravir poate fi folosit în spitale și eliberat în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis/oficina cu circuit închis, la recomandarea medicului specialist din cadrul spitalului, prevede cea mai recentă variantă a protocolului de tratare a COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătății pe data de 12 octombrie.

Practic, Favipiravir nu este administrat exclusiv pacienților internați, ci poate fi eliberat cu rețetă, în farmaciile cu circuit închis din spitale, și pacienților COVID-19 care se tratează acasă, care vin la consultație și obțin rețetă în ambulatoriul spitalului.

Terapia Cluj, cel mai mare producător autohton de medicamente, anunța la finalul lunii septembrie că are în stoc milioane de tablete și poate pune la dispoziție un total de 6 milioane până în luna noiembrie, pentru tratarea COVID-19. Contactați de HotNews.ro, reprezentanții Terapia Cluj spuneau zilele trecute că nu își pot explica lipsa Favipiravir din unele spitale COVID, având în vedere faptul că pot livra cantități nelimitate.

„Favipiravir este un medicament care se utilizează la scară mică, un medicament cu potențial teratogen (malformații). Favipiravir prezintă risc de creștere a enzimelor hepatice (AST, ALT, GGT) și de afectare hepatică/apariție a leziunilor hepatice induse medicamentos, precum și risc de hiperuricemie. Este absolut necesar controlul strict al eliberării, sub stricta supraveghere a medicilor”, arată fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Favipiravir rămâne o alternativă terapeutică pentru formele ușoare sau medii de COVID-19, în situația în care toate condițiile menționate pentru administrarea în siguranță sunt îndeplinite. El poate fi utilizat în spital și în regim ambulatoriu de farmacia cu circuit închis/oficina cu circuit închis, la recomandarea medicului specialist din cadrul unității sanitare cu paturi”, potrivit Protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2 aprobat de Ministerul Sănătății.

Reacția Ioanei Mihăilă vine după ce PNL l-a acuzat pe fostul ministru al Sănătății că ar fi blocat eliberarea Favipiravir în farmaciile cu circuit deschis: „PNL pune de câteva zile pe pagina de socializare oficială numai calomnii și fake news-uri la adresa mea. Dacă ieri mă acuzau că valul 4 nu a fost pregătit de mine după ce propriul premier și președinte de partid a lăsat sănătatea fără bani în plină pandemie, a luat toate deciziile legate de pandemie și relaxare și a fost artizanul campaniei eșuate de vaccinare, astăzi propagă un alt fake news cu efecte grave la adresa populației. Azi au distribuit un video în care spun că am oprit distribuția medicamentului Favipiravir în farmacii. Toate deciziile pe care le-am luat în legătură cu acest medicament le-am luat strict prin decizia specialiștilor.”

„Mihăilă, ministrul USR+ al Sănătății, este responsabilă pentru lipsa medicamentelor antivirale din farmacii. Luate de la primele simptome, acestea ar fi putut să salveze vieți și, în plus, să reducă semnificativ aglomerația din spitale. Mihăilă a refuzat să permită comercializarea lor către populație. Bolnavii cu simptiome ușoare și medii umplu spitalele doar pentru a primi tratamentul antiviral, pe care l-ar fi putut urma la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie. Până de curând, medicamente antivirale se găseau în farmacii, fiind folosite inclusiv în tratarea gripei, fară efecte secundare serioase. Dar ministrul USR+ a decis că e mai bine că ele să fie administrate doar în spitale. Ca și Voiculescu, înaintea ei, Mihăilă nu numai că nu a pregătit sistemul medical pentru valul 4 al pandemiei, dar a luat o serie de decizii care au agravat tragedia din țară. Românii trebuie să știe adevărul!”, se arăta într-o postare publicată miercuri pe pagina de Facebook a PNL.

„Cer politicienilor să fie responsabili în al 12-lea ceas. Ceea ce face acum PNL e exact același lucru pe care îl fac cei care propagă fake news-uri legate de COVID”, încheie Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă publică, în postarea sa, și recomandările Agenției Naționale a Medicamentului, Agenției Europene a Medicamentului și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor privind utilizarea Favipiravir:

Recomandările Agenției Naționale a Medicamentului privind utilizarea Favipiravir (FluGuard):

Medicamentul FluGuard 200 mg comprimate filmate (Favipiravir) este disponibil în România pe baza autorizației privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale, pentru a fi utilizat în tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 la persoane adulte.

În România, protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, include utilizarea Favipiravir în tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, acest medicament fiind considerat o alternativă terapeutică pentru formele uşoare și medii ale COVID-19, în situația în care toate condițiile menționate în protocolul de tratament, pentru administrarea în siguranță, sunt îndeplinite.

Tratamentul trebuie prescris de medic după o evaluare a stării de sănătate a pacientului, având în vedere afecțiunile pre-existente și riscurile utilizării Favipiravir.

Deoarece Favipiravir prezinta risc de teratogenicitate, medicii prescriptori vor atenționa pacienții cu privire la acest risc al Favipiravir:

Favipiravir nu se va administra femeilor de vârsta fertilă și care nu utilizează metode de contracepţie foarte eficace în timpul tratamentului și cel puțin 7 zile după oprirea acestuia. Se va exclude posibilitatea utilizării accidentale a medicamentului în timpul sarcinii. În situația în care pacientele suspectează faptul că sunt însărcinate, se va solicita efectuarea unui test de sarcină pentru a exclude posibilitatea unei sarcini, înainte de inițierea tratamentului. În mod ideal, testarea sarcinii, prescrierea și eliberarea medicamentului trebuie să aibă loc în aceeași zi.

Favipiravir nu se va administra femeilor care alăptează, dacă acestea nu doresc să oprească alăptarea.

Bărbaţilor activi sexual li se recomandă să folosească prezervative pe durata tratamentului şi timp de cel puţin 7 zile după întreruperea acestuia.

În plus, partenerelor pacienţilor bărbaţi li se recomandă să utilizeze metode eficace de contracepție, atât pe durata tratamentului, cât şi timp de 7 de zile după după întreruperea acestuia.

Medicii prescriptori se vor asigura că femeile şi bărbaţii care utilizează Favipiravir înţeleg riscul de afectare a fătului, necesitatea utilizării unor metode contraceptive eficace şi necesitatea de a consulta imediat un medic, în cazul în care există posibilitatea apariţiei unei sarcini.

Se va recomanda pacienților să nu doneze sânge în timpul tratamentului precum și timp de cel puţin 7 zile după întreruperea tratamentului cu Favipiravir. Pacienţii de sex masculin nu trebuie să doneze spermă în timpul tratamentului precum și timp de cel puţin 7 zile după întreruperea tratamentului.

În cazul apariției unei sarcini în timpul tratamentului cu Favipiravir:

  • Se va întrerupe tratamentul cu Favipiravir;
  • Se va recomanda pacientei să se prezinte la un medic specialist sau cu experiență în teratologie pentru evaluare și consiliere.

Favipiravir prezintă risc de creștere a enzimelor hepatice (AST, ALT, GGT) și de afectare hepatică/apariție a leziunilor hepatice induse medicamentos, precum și risc de hiperuricemie.

Favipiravir este contraindicat în insuficiență hepatică sau renală severă.

Se recomandă precauţie la administrarea Favipiravir pacienţilor cu valori crescute ale transaminazelor și/sau ale acidului uric anterior începerii tratamentului.

Se recomandă să se evalueze și să se monitorizeze funcția hepatică la pacienții care prezintă semne și simptome care sugerează orice leziune hepatică.

Favipiravir trebuie administrat cu prudenţă atât pacienţilor cu hiperuricemie sau antecedente de gută, cât și pacienților care primesc concomitent medicamente care pot influenţa metabolismul şi eliminarea acidului uric.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro