Două tinere de 19 și 20 de ani au murit de COVID-19. Aveau și alte afecțiuni și nu erau vaccinate
Două tinere de 19 și 20 de ani se numără printre cele 261 de persoane ale căror decese cauzate de COVID-19 au fost anunțate luni de către autorități. Ambele fete aveau comorbidități și nu erau vaccinate.
Conform surselor citate, este vorba despre o tânără de 19 ani din județul Hunedoara, care prezenta comorbiditati și era nevaccinată.
Cealaltă fată de 20 de ani era din județul Satu Mare. Și aceasta avea comorbiditati și nu era vaccinată.
În intervalul 17.10.2021 (10:00) – 18.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 261 decese (134 bărbați și 127 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București. Un pacient decedat a fost infectat în Austria și raportat de DSP Bihor.
Dintre cele 261 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 59 la categoria de vârstă 60-69 ani, 99 la categoria de vârstă 70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani.
231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Din totalul de 261 de pacienți decedați, 238 erau nevaccinați și 23 vaccinați. Cei 23 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 22 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.