Caz șocant în Bihor: o tânără a fost bătută, tunsă și lăsată goală în curtea mamei sale / Agresorii ar fi copiii unui fost primar care o bănuiau că are o aventură cu tatăl lor
- Redactia Hotnews
O tânără din Bihor a fost sechestrată, bătută, tunsă și apoi lăsată în pielea goală în curtea mamei sale, agresorii fiind copiii unui fost primar care o suspectau că are o relație cu tatăl lor. Trei persoane, între care și un pompier au fost reținute în acest caz, potrivit ebihoreanul.ro.
Incidentul s-a produs vineri după-amiază în satul bihorean Ortiteag din comuna Măgeşti, într-un birou al unei firme de construcţii, unde femeia era angajată contabilă.
Cei trei au chemat-o pe victimă la birou sub pretextul că au nevoie de ajutorul ei, iar după ce a ajuns au sechestrat-o aproape 8 ore, i-au luat telefonul, i-au pus un căluş în gură, au legat-o de mâini şi picioare, au dezbrăcat-o şi au tuns-o cu un aparat, tăindu-i şi genele şi sprâncenele, au bătut-o, iar în final au dus-o cu mașina și au lăsat-o în curtea mamei sale.
Abia aici, femeia, mamă a doi copii de 11 şi 18 ani, a reuşit să ceară ajutor, sunând la Poliţie, scrie ebihoreanul.ro.
Agresorii ar fi fiul, fiica fostului primar din Măgești și logodnicul acesteia care este pompier.
Cei trei au fost reținuți.