Sari direct la conținut

Adrian Wiener: În spitalele din România se face acum medicină de dezastru. Negaționismul și antivaccinismul militant, insulte pentru cei din tranșee

HotNews.ro
Adrian Wiener, Foto: Arhiva personala
Adrian Wiener, Foto: Arhiva personala

„Negaționismul și anivaccinismul militant sunt din ce în ce mai puțin opinii personale legitime și din ce în ce mai mult insulte directe pentru cei din tranșee – fie ei pacienți sau cadre medicale”, afirmă Adrian Wiener, medic coordonator al spitalului COVID din Arad în prima parte a pandemiei și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. El subliniază că în spitalele din România se face în acest moment „medicină de dezastru”.

„În fața taboului pandemic, fiecare își poate clădi explicații și teorii care să justifice sau să incrimineze. Însă realitatea obiectivă este cât se poate de limpede: în spitalele din România se face acum medicină ‘de dezastru’ „, afirmă Adrian Wiener.

El subliniază că „la asemenea proporții pandemice, purtarea măștii, igiena de contact, respectarea mijloacelor de prevenție și vaccinarea sunt responsabilități individuale cu impact colectiv”.

În urmă cu o săptămână, Adrian Wiener afirma că România trece printr-o „catastrofă umanitară” și atrăgea atenția că țara noastră înregistra, la acel moment, o mortalitate cauzată de COVID peste dublul Europei și de 6 ori mai mare decât media lumii.

„Scăderea încrederii în autorități, in decidenți, în clasa politică, de înțeles după 30 de ani de viermuială, impostură, jaf și exhibiționism politic înfiorător; automatizarea societății în care trăim; lipsa acuității pentru binele comun; zidurile pe care le-am ridicat în jurul nostru; lipsa coeziunii face aproape imposibil efortul colectiv necesar în cazul unei catastrofe”, sunt câteva dintre cauzele văzute de Adrian Wiener pentru situația în care ne aflăm.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a indicat și „gradul redus de alfabetizare științifică; lipsa gândirii critice; vocea criminală a antivacciniștilor militanți a răzbătut și are ecouri în mult prea mulți dintre compatrioții noștri: ‘vaccinul îți modifică ADN-ul, ‘devii infertil’, ‘e un experiment’, ‘e doar o gripă’, ‘asasinii’, ‘botnițele’ – expresii care au ucis și vor continua să ucidă oameni”.

Nu în ultimul rând, medicul arădean a vorbit despre „politizarea crizei sanitare – hienele politice care au decredibilizat permanent orice măsură, orice îndemn, orice decizie pentru a mai câștiga ‘favorabilitate’ sau ‘intenție de vot’ sau care or mai fi indicatorii de prin sondaje. Avem un partid care a asumat doctrinar antivaccinismul; acești oameni au cimitire în spate. Au întreținut constant și susținut ezitarea la vaccinare.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro