Orban despre scenariul în care Cîțu ar fi propus din nou premier: Asta ar fi tupeu maxim. E o ipoteză care nu stă în picioare
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a respins luni, scenariul privind nominalizarea lui Florin Cîţu în continuare premier, chiar dacă moţiunea de cenzură va trece. Orban consideră că o astfel de ipoteză nu este posibilă pentru că ”asta ar fi un tupeu maxim”.
„Ar fi un tupeu din partea celor care ar urma să ia o astfel de decizie. Conform statutului partidului, nominalizarea candidatului de premier este făcută de Consiliul Naţional al partidului. Preşedintele desemnează candidatul care este propus de partidul care îşi propune formarea unei majorităţi parlamentare”, a explicat Ludovic Orban.
Întrebat dacă ar vota un nou Guvern cu Florin Cîţu premier, dacă se va face această nominalizare, Orban a afirmat că nu crede că este posibil aşa ceva.
„Este o ipoteză care nu stă în picioare. (…) Nu pot să cred că se va veni cu o astfel de propunere. Nu va fi susţinută de cei cu care putem să obţinem majoritatea parlamentară. Dacă cei din conducerea partidului vor încerca vreun blat, o înţelegere pe faţă cu PSD, eu mă desolidarizez complet şi nu voi participa la această înţelegere cu PSD. Cu siguranţă, va trebui convocat Consiliul Naţional pentru desemnarea unui nou premier. Cu siguranţă, această convocare nu poate fi făcută până nu se află deznodământul moţiunii de cenzură”, a adăugat el.
Legat de posibilitatea ca PNL să nu vină, în primă instanţă, cu o propunere de premier şi să lase celelalte partide, Orban a spus: „Nu pot să cred aşa ceva. În campania electorală domnul Cîţu şi susţinătorii domniei sale din interiorul PNL au promis opt ani de guvernare, după aceea au redus la patru ani. Să aduc aminte discursul preşedintelui care a spus că nu există niciun motiv de demisie şi Cîţu va fi premier până la finalul mandatului”.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a reiterat că actuala criză politică este provocată de deciziile premierului Florin Cîţu, iar el şi susţinătorii săi nu au nicio contribuţie.