Sari direct la conținut

Lucian Bode le cere scuze jurnalistelor agresate la Congresul PNL şi anunţă că Poliția a început o anchetă

HotNews.ro
Jurnalista bruscată la Congresul PNL, Foto: Captura video
Jurnalista bruscată la Congresul PNL, Foto: Captura video

Ministrul de Interne, Lucian Bode, le-a cerut scuze, marţi, celor două jurnaliste care au fost agresate la Congresul PNL, spunând că cei vinovaţi ”vor plăti”. Ministrul susţine că nu a văzut incidentul în care a fost implicată jurnalista de la Pro Tv, deşi a văzut momentul în care ea a intrat în zona în care se vota.

  • ”Vreau să-mi cer scuze faţă de dumneavoastră pentru comportamentul iresponsabil pe care l-au avut colegi de-ai mei din PNL faţă de două colege.
  • Astăzi, Poliţia Capitalei a luat legătura cu colegele, declanşăm o anchetă şi cei vinovaţi vor plăti”, a spus Bode, marți, înaintea ședinței conducerii PNL.

El susţine că a văzut jurnaliştii care au intrat în zona în care nu se vota, dar nu şi momentul agresiunii.

Cele două jurnaliste agresate la Congresul PNL sunt Iulia Gârbacea de la Știrile Pro TV şi Mădălina Mihalache de la Antena 3. Ele au fost bruscate de câţiva liberali prezenţi la Congres pe motiv că nu aveau voie să filmeze.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro