Sari direct la conținut

Alexandru Sassu, fost preşedinte al TVR și fost ministru în Guvernul Radu Vasile, a murit, la 65 de ani

HotNews.ro
Alexandru Sassu, Foto: AGERPRES
Alexandru Sassu, Foto: AGERPRES

Alexandru Sassu, fost preşedinte al Televiziunii Române în perioada 2007-2010, dar și fost ministru în Guvernul Radu Vasile, a murit la vârsta de 65 de ani, scrie News.ro.

Sassu a condus TVR în perioada 2007-2010. În mandatul său a realizat cea mai scumpă achiziţie TVR – drepturile pentru Liga Campionilor. A părăsit TVR după ce a fost demis de Parlament, în martie 2010.

În 2010, Alexandru Sassu a fost numit la conducerea Adevărul TV, pe atunci finanţat de Dinu Patriciu. De la Adevărul Holding a demisionat în februarie 2012. În iunie 2018, Sassu a revenit în Televiziunea Română, în calitate de producător şi consilier al Doinei Gradea.

Alexandru Sassu s-a născut la 26 octombrie 1955, la Bucureşti. A fost deputat de Brăila din partea Partidului Democrat în legislatura 1992-1996. În perioada 1996-2000, a fost deputat PD de Bucureşti, iar între 2000-2004 deputat de Timiş, ales tot pe listele PD.

În 1998 a deţinut funcţia de ministru pentru relaţia cu Parlamentul. Până în ianuarie 2003 a fost liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputaţilor. În ianuarie 2003 a părăsit PD şi s-a înscris în Partidul Social Democrat.

A fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, la 12 septembrie 2007. A condus Televiziunea publică până la 20 iunie 2011.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro