Alexandru Rafila, după atacul informatic asupra spitalelor: O parte din spitale şi-au reluat activitatea, nu toate însă
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, că o parte din spitalele afectate de atacul cibernetic şi-au reluat activitatea, iar Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din România, gratuită, pentru cel puţin un an de zile, relatează News.ro.
Alexandru Rafila a declarat la Prima News despre atacul cibernetic, că prin atac a fost blocată activitatea de transmitere a datelor şi su fost deconectate mai multe spitale pentru ca aceste consecinţe ale ataculuisă nu se extindă şi eventualele scurgeri de date să fie cât mai puţine.
Ministrul a precizat că o parte din spitale şi-au reluat activitate, nu toate însă.
”O veste bună, Bitdefender a oferit o soluţie informatică de protecţie pentru toate spitalele din România, – gratuită, pentru cel puţin un an de zile”, a anunţat ministrul Rafila.
El a menţionat că vor lucra cu DNSC şi cu alte instituţii pentru creionarea unei legislaţii clare şi a unor norme clare în ceea ce priveşte protecţia datelor medicale.
”Ne aflăm într-un prim proces de informatizare a sistemului de sănătate, care nu înseamnă doar spitale ci şi minister, direcţiile de sănătate publică şi trebuie integrate toate aceste sisteme”, a mai arătat ministrul.