Sari direct la conținut

Abia s-a turnat asfalt la pasajul de la Doamna Ghica că se sparge din nou. Termoenergetica vrea să modernizeze o conductă / În ce stadiu sunt lucrările la pasaj

HotNews.ro
Pasaj Doamna Ghica 15, Foto: Hotnews
Pasaj Doamna Ghica 15, Foto: Hotnews

Compania Termoenergetica trebuie să spargă asfaltul turnat lângă pasajul de la Doamna Ghica pentru a moderniza o conductă, deși a dat aviz că nu mai are lucrări acolo. Lucrarea se va desfășura pe porțiunea dintre Șoseaua Petricani și Doamna Ghica, imediat după școala gimnazială Grigorie Ghica Voievod, și va dura două luni. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat că avea de ales între a sparge afaltul sau bucureștenii care locuiesc în zonă să stea în frig la iarnă. Lucrările la sol încă nu s-au finalizat, fiind gata trei din 4 bretele.

”În acest moment, în acea zonă se află o conductă care poate transporta doar apă caldă menajeră, nu și pentru încălzire. Termoenergetica ne-a explicat că pentru ca acea zonă să aibă căldură la iarnă, are nevoie să facă o intervenție care durează două luni de zile. Lucrările vor începe undeva pe 20 septembrie. Soluția ar fi fost să știm de această lucrare dinainte și să se facă intervențiile înainte de turnarea asfaltului. Din păcate suntem încă în urmă cu planificarea intervențiilor și deși Termoenergetica ne-a dat aviz pentru finalizarea lucrărilor la pasaj, în momentul în care a dat acel aviz nu a specificat că mai trebuie să facă lucrări în zonă. Asta ne pune în situația în care fără această intervenție va suferi de frig un cartier întreg, cu această intervenție, pe 150 m, urmând să se lucreze pe o bucată pe care s-a mai lucrat deja, de la intersecția Doamna Ghica până spre școală”, a explicat primarul Radu Mihaiu pentru HotNews.ro.

Porțiunea care va fi spartă din nou pentru schimbarea conductei

Contactat de HotNews.ro, directorul Termoenergetica, Claudiu Crețu a declarat că nu știe ce s-a întâmplat înainte de a prelua conducerea companiei, însă lucrarea este una importantă și mai bine sparg acum asfaltul, decât după finalizarea întregului pasaj.

”Am avut în ultimele două săptămâni discuții cu Trustul în care să ne sincronizăm și să ne coordonăm pe lucrarea respectivă, să dureze cât mai puțin. Ce a fost în trecut, înainte să vin eu aici, nu știu să vă spun. Lucrarea asta este foarte importantă, trebuie făcută, dacă tot se lucrează acum. Ar fi păcat să o facem după ce se termină lucrările la pasaj”, a explicat Claudiu Crețu.

Lucrările la Pasajul de la Doamna Ghica au fost reluate de Primăria Capitalei la finalul lunii august, după 9 luni de pauză. Șantierul a fost blocat din lipsa banilor, situația fiind rezolvată prin realizarea unui parteneriat între Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2, astfel încât aceasta din urmă să contribuie cu 30 milioane lei pentru finalizarea lucrării, iar Primăria Capitalei cu 110 milioane lei.

Lucrările la pasaj s-au oprit în noiembrie 202, la 40% stadiu de execuție, structura de rezistență a pasajului și devierea rețelelor de utilități fiind aproape gata. Lipsește structura metalică (tablierul) deoarece contractul pentru furnizarea oțelului, încheiat pe 21 august 2020, a fost sistat din lipsa banilor. Termenul de finalizare avansat anterior de Primărie era de 5 mai 2021.

Lucrarea este executată de Trustul de Clădiri Metropolitane, una dintre companiile municipale înființate de fostul primar Gabriela Firea, iar valoarea contractului de execuție este de circa 110 milioane lei fără TVA. Până acum s-au făcut plăți de 21,844,358.77 lei fără TVA.

Primarul general, Nicușor Dan, a declarat la finalul lunii iulie că lucrările la sol vor fi gata toamna aceasta.

”În această toamnă vom reuşi să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte de pornirea acestui şantier. Procedura de achiziţie a tablierului metalic a fost declanşată, îl vom avea în primăvara anului viitor şi la sfârşitul anului viitor o să avem întreaga lucrare terminată”, a spus Nicuşor Dan.

La începutul lunii august, într-o vizită la șantier, primarul Sectorului 2 a declarat că până pe 1 septembrie vor fi gata toate lucrările la sol.

”Luna aceasta se vor finaliza toate lucrările la sol și se va deschide circulația pe toate tronsoanele. Atât pe șosea, cât și pe trotuare”, spunea atunci edilul.

FOTOGALERIE În ce stadiu sunt lucrările la Pasajul Doamna Ghica

Breteaua dinspre Șoseaua Petricani spre intersecția Doamna Ghica este gata

Picioarele podului sunt gata, lipsește tablierul

Zona proaspăt asfaltată în intersecție a fost din nou spartă

Trotuarul proaspăt amenajat în intersecție a început să se lase

Breteaua dinspre intersecția Doamna Ghica spre Șos. Petricani este gata

Breteaua dinspre intersecția Doamna Ghica spre Piața Delfinului este în lucru

Breteaua dinspre Piața Delfinului spre intersecția Doamna Ghica este finalizată

Pe Șoseaua Colentina, bucata dintre Parcul Plumbuita, încă se lucrează la rețele

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro