Sari direct la conținut

Guvernul Biden a dat în judecată Texasul pentru legea anti-avort

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Joe Biden, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Ministrul Justiției din SUA a anunțat joi că a intentat un proces împotriva Texasului pentru a obține anularea unei legi care interzice aproape toate avorturile din acest stat conservator, potrivit AFP.

Această lege, care a intrat în vigoare la 1 septembrie, „este în mod clar neconstituțională în ceea ce privește jurisprudența Curții Supreme” și „Departamentul de Justiție este responsabil pentru apărarea Constituției Statelor Unite”, a justificat ministrul Merrick Garland într-o presă conferinţă.

Greg Abbott, guvernatorul Texasului, a declarat că noua lege dură anti-avort adoptată în acest stat american nu prevede excepții pentru cazurile de viol deoarece autoritățile vor înlătura toți violatorii de pe străzi, relatează Business Insider.

Abbott a promis să „elimine toți violatorii din Texas”, potrivit televiziunii locale KXAN, o afiliată a NBC News.

„Să spunem un lucru foarte clar: violul este o infracțiune”, a declarat acesta în cadrul unei conferințe de presă susținută marți.

„Și Texasul va lucra fără încetare pentru a ne asigura că vom elimina toți violatorii de pe străzile Texasului prin urmărirea lor agresivă, punerea lor sub acuzare și înlăturarea lor de pe străzi”, a spus Greg Abbott.

„Așadar obiectivul numărul 1 în statul Texas este de a elimina violul pentru ca nicio femeie, nicio persoană, să nu îi cadă victimă acestui lucru”, a subliniat guvernatorul statului american.

Ce prevede legea anti-avort din Texas

Noua lege care a intrat în vigoare pe 1 septembrie interzice avortul după 6 săptămâni, fără a include excepții pentru cazurile de viol sau incest.

De asemenea orice persoană care ar fi sfătuit, ajutat cu plata sau condus cu mașina o persoană la o clinică de avort poate fi dată astfel în judecată, sub incidența legii căzând profesori, părinți, șoferi Uber sau prieteni.

Dacă reclamantul câștigă cazul ar putea primi minim 10.000 de dolari la care se adaugă și onorariul avocatului. Pârâtul, în schimb, nu va putea beneficia de plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă are câștig de cauză.

Criticii afirmă că noua lege încurajează practic procesele frivole și acordă un stimulent major pentru delațiune.

Președintele american Joe Biden a declarat într-un comunicat remis miercurea trecută că noua lege adoptată în Texas „încalcă flagrant” decizia Roe v. Wade a Curții Supreme din 1973 care a acordat protecție la nivel național persoanelor care doresc să facă un avort.

Curtea Supremă americană a refuzat să blocheze legea care a intrat în vigoare miercuri în Texas. Curtea a votat 5 la 4, la primele ore ale zilei de joi, pentru a respinge un apel de urgenţă făcut de cei care încercau să blocheze impunerea legii în al doilea cel mai mare stat american.

Însă „subliniem că nu pretindem să soluţionăm definitiv orice cerere jurisdicţională sau de fond în procesul reclamanţilor”, a decretat Curtea Supremă într-un ordin nesemnat.

ARHIVĂ COMENTARII
2021-09-09 23:44:38
16 11
blablavertical • 2021-09-10 00:02:56
In primul rand, dupa viol se poate lua pastila de a doua zi. In spitale se ofera victimelor, iar cele care nu raporteaza violul o pot procura de la farmacie. In plus, cu 2 copii la activ, am stiut din saptamana a patra. Restul sunt baliverne pe care le imprastii pe aici. Ce nu spun cei ca tine e ca aceasta lege ar preveni cam 43000 avorturi pe an, doar in TX.
10 14
2021-09-10 01:20:09
10 10
ciprian_ • 2021-09-10 01:51:32
In primul rand experienta personala este irelevanta. On average, women become aware of their pregnancies between 5 and 6 weeks gestation. Asta lasa la aproape jumatate numarul femeilor care isi descopera sarcina mai tarziu decat ar putea sa profite si sa se incadreze legal. In al doilea rand violurile sunt - raportate in proportie de 20-33% dar chiar si asa sunt spitale care nu dau pastila desi ar trebui (si sunt adesea amendate) - iar pentru cele 64-80% din violurile neraportate putem presupune ca victimele nu au studiat inainte rape survivor guides si nici nu au chiar starea de spirit sa ceara ajutor sfaturi pe forumuri si de la prieteni pe retele. Ramane un numar semnificativ de victime violate care nu au de ales si carora li se interzice avortul.
3 6
andypandy • 2021-09-10 01:56:23
Sarcina nu este standard la toata lumea la fel. Si la mama si la partenera de viata a fost complet diferita si de la sarcina la sarcina si de la persoana la persoana. Si legea este pentru toata lumea. Nu mai bine se ocupa politia de violatori si daca nu o sa mai fie violuri o sa scada numarul de avorturi?!? Adica haideti sa se focuseze pe rezolvarea problemei si nu pe ingradirea victimei. Sunt dusi si astia cu sorcova. O mama care nu vrea copilul cat de buna mama o sa fie?!? Ah, ii dau la adoptii poate. De parca nu sunt destui copii orfani amarati pe lumea asta ...
3 6
ciprian_ • 2021-09-10 02:02:07
IDVSA study reported a lower rate of victims reporting sexual violence to law enforcement, finding 9.2% of victims reporting, meaning more than 90% of assaults are unreported
3 4
Trojan.H • 2021-09-10 00:06:22
Guvernul Mascariciului sa se pregateasca sa mearga la puscarie pentru "alegerile" din noiembrie 2020. Daca au noroc. Preferabil plutonul de executie pentru tradare.
14 10
2021-09-10 01:26:06
7 11
brigadierul • 2021-09-10 02:00:09
Cum faci cum nu faci… dai cu bata in balta… Daca taceai filozof ramaneai!
6 4
John M. • 2021-09-10 10:57:01
Daca nu, see your doctor...
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro