Sari direct la conținut

Eficiență maximă: Cât a alergat o campioană de Grand Slam până la calificarea în sferturile de la Wimbledon 2024

HotNews.ro
Eficiență maximă: Cât a alergat o campioană de Grand Slam până la calificarea în sferturile de la Wimbledon 2024
Jelena Ostapenko / Sursa foto: Mark Greenwood/IPS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Stilul Jelenei Ostapenko este unul cunoscut de către fanii tenisului, pentru letonă neexistând jumătăți de măsură. Campioana de la Roland Garros din 2017 a ajuns până în sferturile de la Wimbledon alergând puțin peste 3 km.

Jelena Ostapenko a alergat doar 3.34 kilometri până la calificarea în sferturile de la Wimbledon 2024

Jocul letonei în vârstă de 27 de ani poate fi caracterizat de expresia „ori la bal, ori la spital”. Jelena poate învinge pe oricine (a nu se uita că are 4-0 în meciurile directe cu Iga Swiatek), dar și poate pierde împotriva unor sportive din afara primelor o sută de locuri ale ierarhiei WTA.

Ostapenko face multe lovituri câștigătoare în meciurile sale, dar de asemenea comite și destule erori neforțate.

Când reușește să echilibreze balanța între agresivitate și erori, letona este greu de învins.

Presa britanică vine cu explicația pentru care Novak Djokovic a fost huiduit la meciul din optimile Wimbledon 2024

La Wimbledon suprafața rapidă de joc i se potrivește stilului său agresiv. Cea mai bună performanță pe iarba londoneză rămâne semifinala disputată la ediția din 2018, atunci când Angelique Kerber (cea care avea să câștige trofeul după o finală cu Serena Williams) i-a stopat drumul spre ultimul act.

La ediția din acest an a turneului de Grand Slam de la All England Club, Jelena și-a pus din plin în valoare jocul agresiv, iar meciurile letonei au durat puțin.

A avut multe lovituri câștigătoare și și-a sufocat adversarele cu elanul său ofensiv.

Aflată la comanda partidelor sale, Ostapenko și-a permis luxul de a alerga puțin după cum urmează:

Turul I: 788 de metri
Turul II: 660 de metri
Turul III: 739 de metri
Optimi: 1.153 de metri
Total: 3.340 kilometri

De cine a trecut Jelena Ostapenko până la calificarea în sferturile de la Wimbledon 2024

  • Optimi: 6-2, 6-3 cu Yulia Putintseva (1h 9 min)
  • Turul III: 6-1, 6-3 cu Bernarda Pera (1h 1 min)
  • Turul II: 6-3, 6-0 cu Daria Snigur (50 min)
  • Turul I: 6-1, 6-2 cu Ajla Tomljanovic (1h 10 min)
  • În sferturi, pentru Jelena urmează meciul cu Barbora Krejcikova, favorită 31 la Londra.

Wimbledon 2024, tabloul sferturilor

Jelena Ostapenko (13) – Barbora Krejcikova (31)

Elena Rybakina (4) – Elina Svitolina (21)

Lulu Sun – Donna Vekic

Jasmine Paolini (7) – Emma Navarro (19)

Wimbledon se desfășoară în perioada 1-14 iulie și se joacă pe iarbă. Este dotat cu premii totale în valoare de £50,000,000. Campionii en-titre sunt Carlos Alcaraz și Marketa Vondrousova (eliminată prematur din competiție).

INTERVIURILE HotNews.ro