Operațiune masivă de căutare în Marea Britanie pentru un bărbat care a ucis soția și cele două fiice ale unui comentator sportiv de la BBC
Poliția din Marea Britanie a lansat miercuri o operațiune de căutare masivă pentru a-l găsi pe criminalul suspectat de uciderea soției și celor două fiice ale unui comentator BBC, descoperite moarte marți seara în apropierea Londrei, relatează Reuters.
Polițiștii le-au descoperit pe cele trei victime, în vârstă de 25, 28 și 61 de ani, cu răni grave la o casă din Bushey, un orășel aflat la aproximativ 32 de kilometri nord-vest de Londra.
Ele au murit la scurt timp după sosirea polițiștilor la locul crimei. BBC a anunțat că femeile au fost Carol Hunt, soția comentatorului sportiv John Hunt, și cele două fiice ale cuplului.
O amplă operațiune de căutare cu ofițeri înarmați a fost lansată acum pentru a-l găsi pe suspect, identificat de poliție drept Kyle Clifford. Ofițerii l-au îndemnat să se predea autorităților și au avertizat membrii publicului să nu se apropie de tânărul în vârstă de 26 de ani.
Detectivul-șef Jon Simpson a catalogat crima ca fiind „îngrozitoare” și le-a spus reporterilor că polițiștii cred că Clifford ar fi folosit o arbaletă și posibil și alte arme.
„Obiectivul nostru principal astăzi este să protejăm siguranța publică și să îl găsim pe Kyle Clifford, care este căutat în legătură cu uciderea celor 3 femei în ceea ce credem că a fost un incident țintit”, a spus detectivul.
SkyNews scrie că se crede că suspectul a lucrat anterior ca agent de pază pentru o firmă privată, însă poliția nu a oferit deocamdată detalii despre posibilul mobil al crimei.
Tabloidul The Daily Mail scrie însă că Clifford este fostul iubit al uneia dintre cele două fiice ale comentatorului BBC. Surse din cadrul poliției citate de Daily Mail afirmă că Clifford le-a legat pe cele 3 femei înainte să le execute cu arbaleta, informație care nu a fost confirmată oficial.
Crimele ar fi avut loc marți seara în jurul orei 19:00, poliția ajungând la fața locului la scurt timp după ce vecinii care au auzit țipete din casă au alertat autoritățile.
Prietenii și colegii lui Hunt, un comentator de curse de cai, și-au exprimat șocul față de veste.
„Imposibil de înțeles durerea. Să știi doar că suntem toți alături de tine aici John. Te iubim amice”, i-a transmis într-un mesaj publicat pe „X” un alt comentator sportiv, Matt Chapman de la ITV.