Sari direct la conținut

Șeful militar al Hamas, vizat de un atac israelian în Gaza / Reacția Hamas: „Toți martirii sunt civili”

HotNews.ro
Oameni stând printre dărâmăturile unei clădiri distruse în atacurile aeriene israeliene în orașul Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza., Foto: Rizek Abdeljawad / Xinhua News / Profimedia
Oameni stând printre dărâmăturile unei clădiri distruse în atacurile aeriene israeliene în orașul Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza., Foto: Rizek Abdeljawad / Xinhua News / Profimedia

Radioul armatei israeliene a afirmat sâmbătă că șeful militar al Hamas a fost vizat într-un atac asupra Khan Younis din Gaza, atac care, potrivit ministerului Hamas al Sănătății enclavă, a ucis zeci de palestinieni, transmite Reuters.

  • UPDATE 14:17 Ministerul Sănătății din Gaza a afirmat că cel puțin 71 de palestinieni au fost uciși în atacul israelian din Khan Younis, adăugând că alți 289 au fost răniți. De cealaltă parte, armata israeliană a spus că Deif într-o zonă Hamas împrejmuită cu garduri și cei mai mulți dintre cei prezenți acolo erau militanți ai organizației

Radioul Armatei a transmis că nu este clar la acest moment dacă șeful militar al Hamas, Mohammed Deif, a fost ucis.

Ministerul Sănătății din Gaza a afirmat într- un comunicat că spitalul Nasser din Khan Younis a primit 20 de cadavre și 90 de răniți. Acesta nu a precizat numărul victimelor transportate la alte unități medicale.

Reacția Hamas: „Toți martirii sunt civili”

Biroul media condus de Hamas a declarat că cel puțin 100 de persoane au fost ucise și rănite, inclusiv membri ai Serviciului civil de urgență.

Un înalt oficial Hamas a refuzat să spună dacă Deif a fost prezent unde a avut loc atacul sau nu.

„Acuzațiile israeliene sunt absurde și urmăresc să justifice oribilul masacru. Toți martirii sunt civili și ceea ce s-a întâmplat a fost o escaladare gravă a războiului de genocid, susținută de sprijinul american și de tăcerea din întreaga lume”, a declarat Abu Zuhri pentru Reuters.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro