Sari direct la conținut

„Suntem atenți la România și Bulgaria”: Kremlinul transmite încă un mesaj pentru NATO

HotNews.ro
Nava ruseasca în Marea Neagră, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Marinar pe o navă ruseasca din Marea Neagră, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Kremlinul a afirmat joi că Rusia va considera orice plan de a stabili o prezență permanentă de nave de război NATO în Marea Neagră drept o amenințare, având în vedere implicarea Alianței în conflictul din Ucraina, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va lua toate măsurile pentru a-și asigura securitatea.

„Desigur, prezența concentrată a navelor NATO – Suntem atenți la România și Bulgaria, statele riverane care sunt membre ale alianței (NATO) – desigur că aceasta reprezintă, mai ales în situația actuală, o amenințare suplimentară pentru Rusia”, a declarat Peskov reporterilor.

„Desigur, Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a-și asigura propria securitate”, a adăugat el.

Peskov a făcut această declarație după ce a fost întrebat de jurnaliști în cadrul unei conferințe despre noua strategie de securitate maritimă a lui Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a vorbit despre necesitatea de a se asigura că marina rusă nu domină Marea Neagră.

Ucrainenii au creat probleme mari flotei ruse de pe Marea Neagră

Ultima navă de patrulare a Rusiei a părăsit peninsula anexată Crimeea, cel mai probabil fiind relocată într-o altă bază navală rusească pentru a fi pusă la adăpost de atacurile ucrainene, a anunțat luni marina militară ucraineană.

Ucraina nu dispune de nicio navă puternică de război, dar a compensat acest neajuns cu ajutorul dronelor maritime şi rachetelor, pe care le-a utilizat intensiv în atacuri asupra navelor ruse din flota Mării Negre şi asupra infrastructurii acestei flote al cărei cartier general se află la Sevastopol, notează Agerpres.

Comandantul forţelor navale ucrainene, vice-amiralul Oleksii Neijpapa, a declarat pentru Reuters, anterior în cursul acestei luni, că Rusia s-a văzut obligată să-şi retragă din Crimeea aproape toate navele de război, pentru a preveni noi pierderi.

El a susținut că, în total, 27 de nave ale flotei ruse de la Marea Neagră au fost distruse sau avariate în atacurile ucrainene cu drone şi rachete.

„Ultima navă de patrulare din Flota Federaţiei Ruse la Marea Neagră pleacă din Crimeea noastră chiar acum. Să ţinem minte această zi!”, a scris, într-un mesaj publicat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al marinei militare ucrainene, Dmitro Pletenciuk, conform căruia nava la care face referire este „Project 1135”.

INTERVIURILE HotNews.ro