Sari direct la conținut

Cum a ajuns un moderat președinte în Iran. Planul din umbră al ayatollahului Khamenei

HotNews.ro
Cum a ajuns un moderat președinte în Iran. Planul din umbră al ayatollahului Khamenei
Masoud Pezeshkian și Ali Khamenei Foto: AFP / AFP / Profimedia

Când oficiali din serviciile de informații au dat raportul ayatollahului Ali Khamenei, în luna mai, înaintea alegerilor prezidențiale anticipate, tabloul era unul sumbru: înfuriați de dificultățile economice și de reprimarea libertăților, cei mai mulți iranieni intenționau să boicoteze votul, iar prezența estimată era de numai 13%, scrie Reuters.

Atunci Khamenei a pus la cale un scrutin atent orchestrat, pregătind scena pentru un moderat puțin cunoscut, dar de încredere, Massoud Pezeshkian, care să-i învingă pe adepții liniei dure, au declarat pentru Reuters, cinci persoane apropiate situației: doi din tabăra „dură”, un oficial din domeniul securității și doi apropiați ai lui Khamenei.

O soluție la criza regimului teocratic

Planul a fost pus la cale în trei întâlniri care au avut loc la finele lunii mai la reședința lui Khamenei din Teheran. Liderul suprem era îngrijorat că o prezență redusă ar afecta credibilitatea conducerii clericale a țării și le-a ordonat celor prezenți să găsească o cale de a crește prezența la urne.

Moartea președintelui Ebrahim Reisi în accidentul de elicopter din mai a dat peste cap planurile adepților liniei dure care intenționau să-i succeadă lui Khamenei (85 de ani) și a declanșat o competiție între ei.

Scopul lui Khamenei era să asigure supraviețuirea Republicii Islamice în contextul nemulțumirilor interne și a tensiunilor în creștere cu Occidentul privind Gaza, exacerbate de către implicarea aliaților Iranului, Hezbollah în Liban și Houthi în Yemen.

Ayatollahul susținea că Iranul are nevoie de un președinte care să fie acceptat de pături diferite ale societății dar care să nu conteste teocrația șiită a țării. Pezeshkian a fost văzut ca o persoană care poate aduce unitate printre cei de la putere, să acopere hăul dintre conducerea clericală și popor și să asigure o tranziție lină către viitorul lider suprem.

„A fost un plan impecabil al liderului suprem care a garantat supraviețuirea Republicii Islamice. Pezeshkian va evita orice criză internă, atât în interiorul națiunii, cât și în cel al conducerii. Asta va permite liderilor de la vârf să se decidă asupra succesiunii și să o plănuiască într-o atmosferă de calm”, a declarat Saeed Laylaz, un analist pro-reformator din Teheran.

Candidații la prezidențiale, atent selectați

Se așteaptă ca noul președinte să nu producă o mutare majoră în politica externă sau nucleară a Iranului, dar va fi implicat îndeaproape în alegerea unui succesor al lui Khamenei.

Prezența blajină a lui Pezeshkian i-ar îmblânzi pe iranienii nemulțumiți, ar asigura stabilitatea internă în contextul unei presiuni externe în creștere și îi asigură lui Khameneni un aliat de nădejde.

O sursă regională apropiată cercurilor puterii susține că alegerea lui Pezeshkian a fost orchestrată pentru a dezamorsa tensiunile ce au urmat după moartea în arest a unei tinere în 2022 și restrângerea libertăților sociale de către Raisi.

Prima fază a planului a fost înscrierea în cursa prezidențială a parlamentarului Pezeshkian pe 28 iunie. Sursele indică faptul că acesta ar fi fost convins să se înscrie fără să știe de deciziile din culise. Mai mult, acesta nici nu se aștepta să fie aprobat de către Consiliul Gardienilor, un corp neales alcătuit din șase clerici și șase juriști, care a blocat în trecut candidaturile multor moderați sau chiar conservatori proeminenți.

Consiliul a mai aprobat candidaturile a doi conservatori – fostul negociator în dosarul nuclear Saeed Jalili și președintele Parlamentului Mohammad Baqer Qalibaf – prin comparație cu care Pezeshkian să pară un democrat. În plus, adepții liniei dure și-ar fi divizat voturile.

Jalili face parte din tabăra ultra-conservatoare „Paydari”, care susține restricții sociale mai dure, auto-suficiența și o politică externă agresivă. Noureddin Pirmoazen, un reformator aflat în SUA, susține că Jalili ar fi deja candidatul Paydari pentru a-i succeda lui Khamenei.

O victorie a lui Jalili, care în 2015 s-a opus acordului nuclear cu marile puteri, ar fi trimis un semnal negativ Occidentului. „Cu o probabilitate în creștere ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă, Republica Islamică avea nevoie de un moderat pentru a menține dialogul cu Occidentul și a reduce tensiunile”, a declarat un diplomat occidental din regiune.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a afirmat: „Nu putem specula asupra teoriilor legate de culisele alegerilor prezidențiale din Iran. Ce putem spune cu certitudine este că alegerile din Iran nu sunt nici libere, nici corecte.”

Cine l-a votat pe Pezeshkian

Pezeshkian, care este etnic azer, a câștigat primul tur cu un nucleu de votanți alcătuit din tineri și clasa de mijloc urbană, grupuri dezamăgite de ani de represiune. Însă prezența a fost de numai 40%, cea mai mică de la toate scrutinele desfășurate în Republica Islamică și astfel s-a ajuns la turul II cu ferventul anti-occidental Jalili. Qalibaf s-a clasat pe locul 3.

De teama politicilor conflictuale ale lui Jalili, mulți iranieni care au votat pentru Qalibaf sau care au lipsit de la primul tur au votat cu Pezeshkian în turul II, din 5 iulie, astfel prezența a atins aproape 50% dintre cei 61.000.000 de alegători.

Astfel, planul lui Khamenei a ajuns la finalul dorit. Pezeshkian, un chirurg de 69 de ani, susținut de reformiști, conservatori moderați și minoritățile etnice, a câștigat cu 54% din voturi.

„Mulțumesc liderului suprem. Dacă nu era el, nu cred că numele meu ar fi ieșit din urnele de vot”, a spus Pezeshkian. Surse apropiate ayatollahului susțin că Pezeshkian s-a referit la un ordin al liderului suprem către oficialii electorali prin care le-a cerut să asigure o numărare corectă a voturilor.

Pezeshkian, loial teocrației iraniene, a promis să urmeze un curs pragmatic al politicii externe, să relanseze discuțiile privind un nou acord nuclear și să îmbunătățească perspectivele unei liberalizări sociale.

A vorbit în favoarea drepturilor femeilor și minorităților etnice și a criticat guvernanții pentru modul în care a fost gestionată moartea Mahsei Amini, o kurdă care a murit în arest, în 2022, pentru că a încălcat codul vestimentar islamic. „Au arestat o fată pentru câteva șuvițe de păr care se vedeau și au dat familiei un cadavru. Acest comportament este inacceptabil”, spunea Pezeshkian la acea vreme.

Totuși, mulți analiști sunt sceptici în privința capacității lui Pezeshkian de a-și îndeplini promisiunile din campanie cu atât mai mult cu cât a afirmat public că nu are intenția să-i înfrunte pe puternicii clerici iranieni.

INTERVIURILE HotNews.ro