Atac cu dronă asupra Tel Aviv. Cel puțin o persoană a fost ucisă. Houthi a revendicat atacul
Gruparea Houthi din Yemen a revendicat un atac cu dronă care a lovit vineri dimineață centrul orașului israelian Tel Aviv. Un bărbat a fost ucis, iar alte patru persoane rănite ușor, au declarat armata israeliană și serviciile de urgență, citate de Reuters.
Explozia, care nu a declanșat alarme de raid aerian, a avut loc la câteva ore după ce armata israeliană a confirmat că a ucis un comandant de rang înalt al miliției Hezbollah, susținută de Iran, în sudul Libanului.
„O anchetă inițială indică faptul că explozia din Tel Aviv a fost cauzată de căderea unei ținte aeriene și că nu au fost activate sirenele. Incidentul este în curs de examinare aprofundată”, a anunțat armata israeliană.
Atacul asupra Tel Avivului este de natură să alimenteze temerile cu privire la alte consecințe ale războiului din Gaza, în condițiile în care Houthi și alte grupări proxy ale Iranului sprijină Hamas.
Armata israeliană a declarat că patrulele aeriene au fost sporite pentru a proteja spațiul aerian israelian, dar a precizat că nu a ordonat noi măsuri de apărare civilă.
Cu toate acestea, primarul orașului Tel Aviv a anunțat că orașul, centrul economic al Israelului, a fost plasat într-o stare de alertă sporită.
Un purtător de cuvânt al grupării Houthi din Yemen, care, la fel ca Hezbollah, este susținută de Iran, a declarat că gruparea a atacat Tel Aviv cu o dronă și că va continua să țintească Israelul în semn de solidaritate cu palestinienii din războiul din Gaza.
Într-un discurs televizat, purtătorul de cuvânt Yahya Saree a numit Tel Aviv drept țintă principală „în raza de acțiune a armelor noastre”.
Serviciile de urgență israeliene au declarat că trupul unui bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit într-un apartament din apropierea exploziei și au precizat că circumstanțele sunt în curs de investigare.
Patru persoane au fost duse la spital cu răni ușoare provocate de schije, iar alte patru au fost tratate pentru un atac de panică. Toate acestea au fost ulterior externate, a declarat spitalul.
Atacul, în apropiere de ambasada SUA
Imaginile de la fața locului au arătat un impact aparent asupra unei clădiri situate în apropiere de sediul ambasadei SUA din Tel Aviv. Sticla spartă putea fi văzută împrăștiată pe trotuarele orașului, în timp ce mulțimea de spectatori se aduna în apropiere. Locul a fost izolat cu bandă de poliție.
Mass-media israeliană a declarat că în apropiere au fost recuperate fragmente dintr-o dronă de tipul celor utilizate pe scară largă de grupările din regiune susținute de Iran.
De la începutul războiului din Gaza, Israelul a avut schimburi zilnice de rachete și focuri de artilerie cu Hezbollah de-a lungul frontierei sale nordice și în sudul Libanului, provocând temeri cu privire la un conflict regional mai larg în cazul escaladării situației.
Rebelii Houthi au intensificat, de asemenea, atacurile împotriva Israelului și a țintelor occidentale, afirmând că acționează în semn de solidaritate cu palestinienii.
Israelul a invadat Fâșia Gaza în urma unui atac al militanților Hamas asupra sudului Israelului în octombrie anul trecut.