Sari direct la conținut

Certificatul sanitar Covid a devenit obligatoriu în Italia și pentru călătoriile cu trenul, avionul, feribotul și autocarele inter-regionale

HotNews.ro
Gara in Italia, Foto: Marco BERTORELLO / AFP / Profimedia
Gara in Italia, Foto: Marco BERTORELLO / AFP / Profimedia

​Italia a extins începând de miercuri utilizarea certificatului sanitar COVID-19, acesta devenind obligatoriu pentru călătoriile cu avionul, cu trenurile de mare viteză, cu feriboturile şi autocarele inter-regionale, transmite Reuters.

Certificatul sanitar COVID-19 oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară.

Guvernul italian a făcut acest certificat obligatoriu în timpul verii pentru a încuraja populaţia să se vaccineze anti-COVID-19.

Documentul a fost cerut iniţial pentru accesul în baruri, restaurante, pe stadioane sau pentru activităţile de cultură-divertisment, utilizarea sa fiind treptat extinsă.

Instituirea acestui certificat obligatoriu a declanşat proteste din partea adversarilor vaccinării, care au ameninţat că miercuri vor bloca traficul feroviar.

Dar în condiţiile în care 70,1% dintre italienii cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinaţi cu schema completă, există în rândul populaţiei o majoritate covârşitoare care sprijină atât vaccinarea, cât şi folosirea certificatului sanitar.

Guvernul de la Roma a mai decis ca certificatul sanitar să fie obligatoriu şi pentru profesori odată cu începerea anului şcolar.

Este luată în calcul şi posibilitatea ca acesta să fie cerut de asemenea tuturor angajaţilor din sectorul public şi celor care lucrează în supermarketuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro