Ripostă dură a lui Ciolacu la adresa lui Geoană: „Mi se pare deja de noaptea minții”
Premierul Marcel Ciolacu a venit, vineri, cu o replică dură către Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, după ce acesta afirmase că nu-i treaba domnului Ciolacu ce a făcut el la NATO, ci trebuie să spună ce face el ca prim-ministru al României, transmite News.ro.
Riposta primului-ministru a venit vineri, odată cu declarațiile făcute în timpul vizitei la sistemul de irigații din Nămoloasa.
„În primul rând nu trebuie să dau o replică. Ce fac eu pentru români v-am spus mai devreme şi eu şi domnul ministru ( al Agriculturii – n.red.) şi cred că am multe defecte, dar comunicarea cu dumneavoastră, nu ştiu dacă e de bine sau de rău, dar a devenit o plăcere să vă răspund la toate întrebările, indiferent cât de incomode sunt”, a spus Ciolacu.
„Eu vă întreb ceva, dacă nu vă supăraţi. Sunt prim-ministrul României. România este stat membru NATO. Să îmi spună un angajat al NATO, fie el şi secretar general adjunct, că nu trebuie să răspundă unui stat membru NATO, mi se pare deja de noaptea minţii”, a continuat șeful Guvernului
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, joi, la Digi24 că premierul Ciolacu trebuie să răspundă la întrebări precum de ce România a atins doar 70 de ţinte din PNRR din 518 până în acest moment, de ce absorbţia de bani din PNRR este de doar 8% şi de ce reformele sunt doar la 14%.
„Nu-i treaba domnului Ciolacu ce am făcut eu la NATO. Treaba domnului Ciolacu este să spună ce face ca prim-ministru al României şi acolo sunt întrebări foarte mari. De ce avem un deficit de 7% din PIB în trimestrul unu şi va fi probabil 9% când angajamentul nostru a fost să fim în 2024 cu 2,4% deficit? De ce avem 70 de ţinte din PNRR din 518 atinse în acest moment? Astea sunt întrebările adevărate”, a declarat, joi seară, Mircea Geoană, când a fost invitat să comenteze afirmația premierului, după care Geoană ar trebui să spună ce a făcut pentru România din funcția deținută la NATO.