Sari direct la conținut

De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii. Ce indică studiile

HotNews.ro
Femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații. Sursă foto: Dreamstime
Femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații. Sursă foto: Dreamstime

Studiile arată că, în medie, femeile au nevoie de aproximativ 11 minute în plus de somn pe noapte decât bărbaţii. Deşi această diferenţă poate părea mică, ea poate avea implicaţii semnificative pentru starea generală de sănătate.

Femeile experimentează numeroase schimbări hormonale de-a lungul vieţii – de la menstruaţia lunară la sarcină şi menopauză. Fiecare dintre aceste etape poate perturba tiparele de somn. De asemenea, femeile sunt cu 40% mai predispuse decât bărbaţii să sufere de insomnie.

„Când vine vorba de fiziologie, hormonii femeilor au un rol uriaş în ceea ce priveşte somnul”, a declarat pentru revista Glamour Dr. Aileen Alexander, expert în sănătatea femeilor şi somn, conform News.ro.

„În general, acest lucru înseamnă că femeile au o nevoie mai mare de somn şi sunt mai predispuse să urmeze şi o siestă în timpul zilei”, spune ea.

Dincolo de factorii biologici, aşteptările şi responsabilităţile societale contribuie, de asemenea, la nevoile de somn ale femeilor.

„Presiuni suplimentare”

Cercetările au arătat că femeile suportă adesea majoritatea sarcinilor casnice şi de îngrijire, ceea ce duce la creşterea oboselii şi a stresului, potrivit sursei citate.

„Femeile sunt de obicei cele care se trezesc noaptea pentru a ajuta copiii sau, în unele cazuri, părinţii în vârstă”, a spus Alexander. Aceste presiuni suplimentare pot necesita mai mult somn pentru a recupera şi a menţine funcţia cognitivă optimă.

Cu toate acestea, nevoile individuale de somn pot varia de la o persoană la alta, indiferent de sex.

Factori precum vârsta, stilul de viaţă şi starea generală de sănătate contribuie toţi la durata optimă de somn a unei persoane.

„Deşi avem nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege diferenţa de gen între cerinţele şi ciclurile de somn ale bărbaţilor şi femeilor, consecinţele lipsei unui somn suficient sunt bine evidenţiate şi pot avea un impact uriaş atât asupra bărbaţilor, cât şi asupra femeilor”, a precizat dr. Alexander.

Pentru a obţine odihna adecvată de care au nevoie, experţii recomandă adulţilor să doarmă între şapte şi nouă ore pe noapte.

Sursă foto | Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro