Sari direct la conținut

Scandalul de la SNSPA. Consiliul Rectorilor va elabora un ghid de bune practici de combatere a „comportamentului inadecvat” în universități

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că un grup de lucru va elabora, înainte de începerea anului universitar 2024 – 2025, un Ghid de bune practici care să prezinte recomandări referitoare la cele mai riguroase standarde, proceduri şi practici naţionale şi internaţionale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar, informează Agerpres.

„În urma şedinţei Consiliului Naţional al Rectorilor, convocată în regim de urgenţă în această seară, s-a decis constituirea unui grup de lucru care să elaboreze, înainte de începerea anului universitar 2024 – 2025, un Ghid de bune practici care să prezinte recomandări referitoare la cele mai riguroase standarde, proceduri şi practici naţionale şi internaţionale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar. Din grupul de lucru fac parte experţi din 9 universităţi, precum şi reprezentanţii celor 5 alianţe studenţeşti reprezentative – ANOSR, UNSR, USR, LSRS şi FASMR”, a informat prof. Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat de presă.

Mail-uri trimise de victime la Parchet

În nici 24 de ore de la apelul făcut de procurori către „oricine deține date relevante” despre Alfred Bulai să sesizeze autoritățile, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 au primit aproximativ 10 mail-uri în care este semnalat comportamentul profesorului.

Autoritățile au primit în jur de 10 mail-uri după apelul public făcut marți, însă „10 mailuri nu echivalează cu 10 plângeri”, precizează reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.

Nicio sesizare nu se referă la sociologul Marius Pieleanu, profesor și el la SNSPA, potrivit sursei citate. Precizarea procurorilor vine în contextul unor acuzații în spațiul public la adresa acestuia, inclusiv din partea Anei Birchall, fost ministru al Justiției, care a spus marți într-o postare pe Facebook că a fost hărțuită sexual de Pieleanu.

Cazul lui Alfred Bulai

Jurnaliștii de la Snoop au scris că Bulai chema studentele și la terase pentru a discuta prestația lor la curs, dar le punea întrebări despre viața lor sexuală. Acesta le vorbea și câte patru ore despre cum trebuie să se poarte o femeie, astfel încât bărbatul „să se simtă puternic”.

Conform afirmațiilor lui Bulai către fete, studentele trebuie să fie „sexicioase”, să aibă curaj „să-și expună corpul”. „Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”, se aude profesorul pe o înregistrare ajunsă în posesia Snoop.

Victimele l-au înregistrat audio pe Alfred Bulai, iar Snoop a realizat un film de peste 20 de minute cu aceste înregistrări, cu declarațiile video ale fetelor și cu reacția lui Bulai.

Începând cu 2001, Alfred Bulai (61) a fost timp de 14 ani prodecan al Facultății de Științe politice din cadrul SNSPA, cu o scurtă pauză între 2006 și 2008, în timpul Guvernului Călin Popescu Tăriceanu. Atunci a fost numit președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale (ASG), funcție cu rang de secretar de stat.

În 2016 a fost numit din partea PSD membru în Consiliul de administrație al TVR, poziție pe care o deținut-o timp de un an și șase luni. În același an a devenit directorul Departamentului de sociologie, poziție pe care o deține și în prezent. Numai din această calitate a câștigat de la SNSPA, până în 2022, peste un milion de lei, conform declarațiilor de avere.

INTERVIURILE HotNews.ro