Un tribunal norvegian va decide dacă Anders Breivik poate fi eliberat condiționat / Ce spune procuratura
Solicitarea de eliberare condiționată depusă de ucigașul în masă norvegian Anders Behring Breivik va fi analizată de o instanță nrovegiană, a declarat joi Reuters un procuror implicat în dosar.
Berivik a detonat o mașină capcană lângă biroul premierului din Oslo în urmă cu un deceniu, ucigând 10 oameni, iar apoi s-a dus pe insula Utoeya, unde a împușcat mortal 69 de oameni la tabăra pentru tineret a partidului laburist.
Pe 22 iulie anul acesta, Norvegia a comemorat trecerea a zece ani de la atacuri.
Brivik a fost condamnat la pedeapsa maximă din Norvegia – 21 de ani, care poate fi însă extinsă pe termen nedefinit. El este totuși eligibil pentru eliberarea condiționată pentru că a executat primii 10 ani de închisoare.
Procuratura din Oslo i-a respins solicitarea de eliberare anticipată, ceea ce înseamnă că această cerere merge în instanță, a spus procurorul Hulda Karlsdottir.
”Principala întrebare la care trebuie să răspundă curtea în cadrul audierii este dacă există un pericol iminent ca infracțiunile grave (ale lui Breivik) să se repete la acest moment”, spune Karlsdottir .
Procuratura din Oslo vrea ca procedurile să aibă loc în închisoarea din Telemark unde este încarcerat Breivik, în timp ce avocatul ucigașului, Oeystein Storrvik, cere ca audierea să fie făcută în afara penitenciarului.