Audierea gimnastei Sabrina Voinea, amânată de TAS – Motivul din spatele deciziei
Sabrina Voinea a făcut apel la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) în cazul exercițiului său de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, iar audierea gimnastei, care ar fi trebuit să aibă loc joi, a fost amânată de forul cu sediul la Lausanne.
Conform Euronews.ro, Federația Internațională de Gimnastică a depus miercuri o cerere de amânare a audierilor. Motivul invocat este acela că actorii implicați în acest caz (arbitri, oficiali, etc) au părăsit deja Parisul, iar cu ei acum este mai greu de stat de vorbă.
Conform GOLAZO.ro, site-ul nostru de sport, nici avocații Sabrinei nu și-ar dori un proces care să aibă loc în grabă. Ei vor o documentare completă în acest caz, pentru o susținere mai puternică în fața instanței.
Mihai Covaliu, președintele COSR, este convins că nota Sabrinei Voinea va crește în urma apelului de la TAS
Mihai Covaliu, președintele COSR, a declarat pentru Euronews că este convins că nota gimnastei Sabrina Maneca-Voinea va crește în urma apelului făcut la TAS.
”Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă.
Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată.
Avem de partea noastră probe video, fotografii care vin în sprijinul a ceea ce cerem noi, și anume că sportiva noastră nu a ieșit în afara suprafeței regulamentare de competiție, iar acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, toți specialiștii din gimnastică au spus că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element.
Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei”, a transmis președintele COSR.
Întrebat când ar putea veni totuși decizia de la TAS, Covaliu a completat pentru sursa citată că acest lucru se va întâmpla „până la sfârșitul Jocurilor Olimpice”.
- VIDEO Imaginile care dovedesc că gimnasta Sabrina Voinea nu trebuia penalizată: Nu a călcat în afara covorului
- Scrisoare de protest către Federația Internațională de Gimnastică. Mihai Covaliu cere reanalizarea cazului gimnastei Sabrina Voinea
Reamintim că Sabrina Maneca Voinea a primit nota 13.700 la sol, la egalitate cu Ana Bărbosu, iar gimnasta noastră s-a clasat în afara podiumului de premiere (locul 5) la Jocurile Olimpice de la Paris.
Notele din finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris
Rebeca Andrade (Brazilia) / 14.166 / aur
Simone Biles (SUA) / 14.133/ argint
Jordan Chiles (SUA) / 13.666 inițial / 13.766 după contestație / bronz
Ana Bărbosu (România)/ 13.700
Sabrina Maneca Voinea (România) / 13.700
Alice D’Amato (Italia) / 13.600
Rina Kishi (Japonia) / 13.166
Yushan Ou (China) / 13.000
Manila Esposito (Italia) / 12.133.