Sari direct la conținut

Fostul președinte al Argentinei este urmărit penal pentru violențe față de parteneră. Reacția actualului președinte, Javier Milei

HotNews.ro
Fostul președinte al Argentinei este urmărit penal pentru violențe față de parteneră. Reacția actualului președinte, Javier Milei
Alberto Fernandez și Fabiola Yanez Foto: Andrew Medichini / AP / Profimedia

Parchetul federal argentinian a cerut ca fostul preşedinte argentinian Alberto Fernandez (2019-2023) să fie inculpat cu privire la „lovire şi rănire în circumstanţe agravante” a fostei sale partenere, Fabiola Yañez, relatează AFP, preluată de News.ro.

Rechizitoriul, despre care AFP scrie că deţine o copie, a fost redactat în urma unei plângeri depuse săptămâna trecută de Fabiola Yañez, în vârstă de 43 de ani, împotriva lui Alberto Fernandez, în vârstă de 65 de ani, împreună cu care a trăit timp de aproximativ zece ani.

După depunerea plângerii, fostului şef de stat i s-a interzis să părăsească Argentina şi să intre în contact cu reclamanta. În ordonanţă, parchetul cere audierea personalului preşedinţiei – mai ales a medicului -, registerele intrărilor şi ieşirile, înregistrările video şi dosarul medical al Fabiolei Yañez.

Procurorii susțin că a existat „un context de violenţă de gen care are la bază o relaţie de putere asimetrică şi inegală care s-a dezvoltat de-a lungul timpului” şi care a fost „accentuat exponenţial” de alegerea lui Fernandez în funcţia de preşedinte în 2019. Parchetul consideră că, în acest context, Alberto Fernandez a avut „comportamente condamnabile penal”.

Marţi, fosta Primă Doamnă argentiniană a fost audiată, în cadrul plângerii pe care a depus-o, de către un magistrat de la Buenos Aires, prin videoconferinţă, de la Consulatul Argentinei la Madrid, oraşul în care aceasta îşi are reşedinţa împrună cu fiul pe care îl are cu Fernandez, fiu născut în 2022.

Într-o depoziţie scrisă în prealabil acestei audieri, ea afirmă că „abuzurile, hărţuirea, dispreţul, agresiunile, loviturile” s-au dovedit „o constantă”. Ea evocă în document „pălmuiri aproape zilnice într-un context de violenţă verbală”.

Alberto Fernandez a negat orice violenţă după dezvăluirile fostei sale partenere şi a promis să furnizeze probe. „Nu am lovit-o niciodată pe Fabiola Yañez. Eu nu am lovit niciodată o femeie”, a declarat fostul președinte pentru cotidianul spaniol El Pais sugerând că şi el a fost victima violenei verbale în cuplu.

Dezvăluirea presupuselor violenţe a scandalizat Argentina şi a provocat o ploaie de condamnări pe întregul eşicher politic.

Preşedintele ultraliberal Javier Milei a denunţat „o ipocrizie progresistă” a peroniştilor (centru-stânga). „Fernandez, campion al feminismului, îşi loveşte femeia…”, a ironizat el marţi pe X.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro