Sari direct la conținut

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sector 1 a decis prelungirea stării de alertă privind gunoiul / Decizia trebuie aprobată de prefect

HotNews.ro
Firma care strange gunoiul in Sectorul 1, Foto: Screenshot via Facebook
Firma care strange gunoiul in Sectorul 1, Foto: Screenshot via Facebook

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sector 1 a aprobat prelungirea stării de urgență pe raza Sectorul 1 cu 20 voturi pentru din 27. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spune că așteaptă și informările de la DSP, Garda de Mediu și Agenția pentru Mediu și apoi va anunța decizia.

Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Sectorului 1 a fost trimisă astăzi Prefectului Municipiului București care urmează să ia o decizie.

Starea de alertă în Sectorul 1 a fost declarată în 23 iulie, pentru 30 de zile, iar Primăria Sectorului 1 spunea că la acel moment pe străzi se adunaseră aproximativ 2.691 de tone de deşeuri generate de populaţie. În 26 iulie, PSD a anunţat că va ataca în instanţă instituirea stării de alertă, susţinând că decizia nu este întemeiată legal şi reprezintă doar „urmarea firească a unei situaţii de criză declanşată şi întreţinută de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand”.

Ulterior, cererea depusă de nouă consilieri locali ai PSD privind suspendarea stării de alertă declarată în luna iulie în Sectorul 1, în criza gunoaielor, a fost respinsă joi de Tribunalul București.

Citește și:

Detalii despre firma cu care Clotilde Armand a încheiat un nou contract de salubrizare / Diferențele între contractele cu cele 2 companii care strâng gunoiul în Sectorul 1 în perioada stării de alertă

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro