Sari direct la conținut

Filmul „Photophobia” a câştigat trofeul Festivalului Anonimul

HotNews.ro
Filmul Photophobia a câștigat marele trofeu al Festivalului Anonimul. Foto: captură video
Filmul Photophobia a câștigat marele trofeu al Festivalului Anonimul. Foto: captură video

Pelicula „Photophobia”, coregizat de Pavol Pekarcik şi Ivan Ostrochovsky, a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a încheiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în satul Sfântul Gheorghe, Delta Dunării, transmite Agerpres.

Marele premiu al evenimentului are o valoare de 3.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor evenimentului, pelicula a fost realizată în perioada de început a războiului din Ucraina, când cei doi regizori au petrecut câteva luni în staţiile de metrou din Harkov, adăpostindu-se împreună cu ceilalţi civili de bombardamente.

„Prezentat prima dată la Veneţia, în secţiunea Giornate degli Autori, „Photophobia” se concentrează pe povestea lui Niki, în vârstă de 12 ani. Pentru el şi familia sa, lumina zilei este sinonimă cu un pericol mortal, iar băiatul nu are voie să părăsească incinta staţiei, trăind sub lumina constantă a neoanelor. Atunci când o întâlneşte pe Vika, o lume nouă i se deschide”, se arată în comunicatul de presă.

„(În) Cerc”, cel mai bun scurtmetraj românesc

Cel mai bun scurtmetraj românesc a fost desemnat „(În) Cerc”, de Andreea Parfenov, filmul fiind recompensat cu un premiu în valoare de 1.000 de euro, oferit de DACIN-SARA.

Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj străin, cu o valoare similară în bani, oferit de E.ON Energie România, a revenit filmului „Masterpiece | La Gran Obra” (Spania), de Alex Lora.

„WTF Luci!?”, regizat de Paul Radu, este scurtmetrajul căruia Fundaţia Anonimul i-a acordat Premiul „Ovidiu Bose Paştină”, în valoare de 1.000 de euro.

Cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, prezentată de actorul Sorin Miron, a avut loc în perioada 12-18 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării).

Proiecții în aer libe gratuite la Festivalul Anonimul

Evenimentul a reunit, în afara filmelor din competiţii, zece lungmetraje româneşti, accesul publicului la proiecţiile în aer liber fiind gratuit, în perioada evenimentului campingul fiind ocupat la capacitate maximă.

Festivalul ajuns la ediţia a 21-a a inclus atât discuţii cu actori români, un curs de prim-ajutor, recitaluri ale unor artişti şi trupe, cât şi atelierul „Vocaţia mea, filmul”.

„Proiectul social-cultural de educaţie nonformală în rândul elevilor din zona Deltei Dunării, organizat de Asociaţia FAMart cu sprijinul E.ON Energie România, a constat într-o serie de activităţi de stimulare şi facilitare a accesului la educaţie culturală. Participanţii au beneficiat şi anul acesta de întâlniri cu mai multe personalităţi din industria filmului şi media, printre aceştia numărându-se Amalia Enache (jurnalist), Emanuel Pârvu (actor şi regizor), Ciprian Chiujdea (actor), Diana Vasilescu (artist plastic), Ionuţ Mareş (critic de film), Dan Hurduc (sunetist). Paula Brezeanu din partea E.ON Energie România a discutat la rândul său cu elevii participanţi”, se specifică în comunicatul organizatorilor.

Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Anonimul şi Asociaţia FAMart, în cadrul unui proiect cultural cofinanţat de Ministerul Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei, Consiliul Judeţean Tulcea, Uniunea Cineaştilor din România şi Dacin Sara.

INTERVIURILE HotNews.ro