„Excepția” Roberta Metsola: Șefa PE promovează un cod de etică controversat, care exclude declararea propriilor sale conflicte de interese, scrie Politico
În urma scandalului de corupţie Qatargate care a afectat reputaţia Parlamentului European (PE), preşedinta acestei instituţii, Roberta Metsola, a promovat un cod de etică, de la respectarea căruia ea este însă exceptată, astfel că a fost scutită să declare activitatea de lobby desfăşurată de soţul ei, Ukko Metsola, pentru o companie de croaziere, scrie miercuri Politico.
Noul cod de etică pentru care a pledat Metsola cere, printre altele, ca membrii de rang înalt ai Parlamentului European să-şi declare conflictele de interese, nu însă şi preşedinta instituţiei, notează Agerpres.
Fără o asemenea excepţie, Roberta Metsola ar fi trebuit să comunice public faptul că Ukko Metsola este principalul lobbist european pentru Royal Caribbean Group, a doua cea mai mare companie de croaziere pe plan mondial, ce-şi are sediul la Miami şi este unul dintre marii poluatori.
Nu există indicii că Roberta Metsola ar fi încercat să muşamalizeze ceva, iar soţul ei a efectuat înregistrările privind activitatea de lobby cerute de instituţiile europene şi care sunt publice.
Cum justifică excepția purtătorul de cuvânt al Robertei Metsola
Totuşi, prin excepţia de care beneficiază preşedinta Parlamentului European, activitatea de lobby desfăşurată de Ukko Metsola a rămas astfel în mare măsură neobservată, în timp ce el încerca să influenţeze legislaţia europeană de mediu pe care în final soţia sa a semnat-o.
Atribuţiile Robertei Metsola, justifică purtătorul ei de cuvânt această excepţie, sunt „diferite de cele ale titularilor funcţiilor menţionaţi” în regulile de etică, aplicabile celor 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, celor cinci chestori ai acestei instituţii, eurodeputaţilor responsabili cu chestiuni administrative şi financiare, precum şi preşedinţilor şi vice-preşedinţilor de comisii.
„Preşedintele reprezintă interesele Parlamentului European ca instituţie”, iar noile reguli de etică vizează posturile „legate de un portofoliu sau domeniu anume” predispuse la un ”risc crescut de potenţiale conflicte de interese”, a argumentat acest purtător de cuvânt, Juri Laas, citat în articolul din Politico.
„O lacună pe care va trebui să o închidem”
În schimb, directorul pentru UE al organizaţiei Transparency International, Nicholas Aiossa, consideră că „nu există niciun motiv ca preşedinta Metsola – sau orice alt preşedinte – să fie exceptată de la completarea unei asemenea declaraţii” de conflicte de interese.
„Aş argumenta că dacă ai un soţ implicat în orice activitate, plătită ori neplătită, care urmăreşte să influenţeze politici în UE, europarlamentarii trebuie să o declare”, a adăugat Aiossa.
La rândul său, un eurodeputat al grupului socialiştilor europeni (S&D), Tiemo Wölken, crede că excepţia de care beneficiază Roberta Metsola (membră a grupului popularilor europeni – PPE), este „o lacună pe care va trebui să o închidem”.