Sari direct la conținut

Fraţii Tate nu mai sunt obligați să nu comunice cu victimele, a decis Curtea de Apel Bucureşti

HotNews.ro
Andrew Tate (dreapta) și fratele său Tristan Tate (stânga) la Curtea de Apel București. Foto: Lucian Alecu/Alamy Live News
Andrew Tate (dreapta) și fratele său Tristan Tate (stânga) la Curtea de Apel București. Foto: Lucian Alecu/Alamy Live News

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, să înlăture obligaţia ca fraţii Tate, suspectaţi că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil, să nu se apropie de presupusele victime şi să nu comunice cu acestea. Andrew Tate rămâne în arest la domiciliu, în timp ce Tristan Tate este sub control judiciar, relatează News.ro.

”Respinge ca nefondată contestaţia formulata de PICCJ. Admite contestaţiile formulate de Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan, desfiinţează în parte încheierea contestată în sensul înlăturării obligaţiei inculpatului Tate III Emory Andrew de a nu comunica cu presupusa victima şi a înlăturării obligaţiei inculpatului Tate Tristan de a nu se apropia la o distanţă mai mica de 50 metri de presupusele victime, de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea. Menţine în rest dispoziţiile încheierii de şedinţă contestate”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Andrew Tate rămâne în continuare în arest la domiciliu, în timp ce Tristan Tate, sub control judiciar.

Reacția avocatului fraților Tate

Eugen Vidineac, avocatul principal al fraţilor Tate, a declarat că această decizie demonstrează că sistemul judiciar din România este imparţial.

”Salut şi respect decizia luată de completul de judecată de astăzi. Cred că această decizie arată că România este o ţară în care sistemul judiciar este diligent şi imparţial şi nu cedează senzaţionalismului. Suntem dedicaţi până la capăt în demersul de a dovedi nevinovăţia clienţilor noştri.”, a declarat Eugen Vidineac.

Reprezentanţii fraţilor Tate au menţionat că cei doi au respectat regulile de arest la domiciliu şi de control judiciar impuse de autorităţi.

„Ambii au cooperat constant cu autorităţile şi au respectat cerinţele impuse, demonstrând angajamentul de a respecta principiile procesului echitabil şi ale statului de drept în România”, au afirmat reprezentanţii fraţilor Tate, care au făcut un apel la public și presă „să respecte principiul fundamental al prezumţiei de nevinovăţie”. 

„În era modernă a diseminării rapide a informaţiilor, este esenţial să ne amintim că acuzaţiile nu echivalează cu vinovăţia. Vom folosi toate căile legale disponibile pentru a ne asigura că drepturile lui Andrew şi Tristan sunt protejate şi că aceştia vor beneficia de un proces echitabil şi just”, au adăugat reprezentanții.

 Procurorii îi acuză că au exploatat sexual 34 de victime, inclusiv o minoră de 15 ani

Procurorii DIICOT susţin că fraţii Andrew şi Tristan Tate şi membrilor presupusei grupări infracţionale constituite în jurul acestora au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil.

”Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni”, susţin anchetatorii de la combaterea criminalităţii organizate. 

Unul dintre fraţii Tate este, de asemenea, suspectat că a avut în mod repetat relaţii intime cu o fată de 15 ani, victimă în dosar, dar şi că, de pe urma unei tinere de 17 ani, cetăţean străin, exploatată, ar fi obţinut peste 1,5 milioane dolari americani, foloase ”pe care inculpatul şi le-a însuşit integral”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro