MApN, despre dronele rusești care ne-au încălcat spațiul aerian: „Probabilitate de impact” în apropiere de Periprava / Azi-noapte au fost ridicate două F-16
Ministerul Apărării Naționale a confirmat că cel puțin dintre două dronele cu care Rusia a atacat Ucraina azi-noapte au ajuns în spațiul aerian românesc, în cazul uneia dintre ele fiind „ indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită”.
Reacția vine după ce forțele aeriene ucrainene au transmis azi-noapte că „un grup de drone de atac a violat azi-noapte spațiul aerian al României”. Rusia a lansat azi-noapte 23 de drone, din care 15 au fost doborâte, iar 2 probabil că au căzut din cauza intervenției mijloacelor de război electronic.
„Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineața zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România. Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.”, se spune într-un comunicat MApN.
Potrivit ministerului, începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.
„În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08”, se precizează în comunicat.
Potrivit MApN, „din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă.”
MInisterul a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea, a mai transmis sursa citată.