În noul an școlar, pentru prima dată, un examen important va fi dat în timpul școlii, din cauza încălzirii globale: „De ce această harababură?”
Profesorul și doctorul în istorie Andrei Avram critică decizia prin care Ministerul Educației a decis cum va fi organizat examenul de Bacalaureat 2025: probele de competențe vor fi susținute în perioada ianuarie-februarie 2025, iar probele scrise vor începe în 10 iunie 2025, cu școala încheindu-se pentru aceștia pe 6 iunie.
Ligia Deca, ministrul Educației, a susținut că temperaturile ridicate din România impun un nou calendar de derulare a examenului de încheiere a liceului.
„Încă din etapa în care noua periodizare a examenelor naționale s-a aflat în dezbatere publică, argumentul forte a fost acela referitor la schimbările climatice”, explică profesorul de istorie Andrei Avram, într-un articol publicat în Contributors.ro.
Profesorul susține că deciziile luate de Ministerul Educației mai mult încurcă decât ajută. ”Așadar, elevii români care vor susține anul acesta examenul maturității vor încheia cursurile pe 6 iunie 2025, iar câteva zile mai târziu vor susține prima proba scrisă întrucât clima României trece prin transformări fără precedent”, conform calendarului anului școlar 2024-2025.
Este pentru prima dată când examenul de Bacalaureat are loc atât de devreme, iar prima probă are loc în timp ce restul elevilor sunt încă la cursuri. Anul școlar 2024-2025, pentru elevii care nu sunt absolvenți de liceu, se încheie pe 20 iunie.
„Aceste decizii fac ca, pentru prima dată în istoria recentă a României, un examen național să fie susținut înaintea finalizării cursurilor. De ce această harababură? Limbajul de lemn al autorităților ne este cunoscut, se regăsește în majoritatea documentele emise: „interesul superior al elevilor” ș.a.m.d. Chiar așa să fie?”, se întreabă Andrei Avram.
Ce problemă apare
Profesorul atrage atenția asupra dificultății ca școala să se concentreze și pe corectarea lucrărilor de la Bacalaureat și pe încheierea anului școlar.
”Niciun gând referitor la resursa umană”, scrie autorul. „O întrebare legitimă este aceea referitoare la modalitatea în care profesorii se vor putea împărți între gestionarea celei mai solicitante perioade de pe parcursul anului școlar (finalizarea acestuia) și implicarea în organizarea unui examen național care presupune, printre altele supraveghere, prima corectură, rezolvarea contestațiilor”, adaugă profesorul Avram.
Întâi deciziiile, apoi argumentele
„Logica pare să fi fost următoarea: luăm decizii, după aceea căutăm „modalități” prin care să le putem în practică. Cu alte cuvinte, mai întâi acționăm, după aceea gândim. Hotărâm, influențând viețile a sute de mii de oameni, fără a analiza repercusiunile, fiind siguri că până la urmă vom găsi argumente care să ne susțină măsurile implementate. Cutuma trebuie respectată: cât timp ești la putere, exercițiul gândirii critice devine desuet. Atât timp cât poți dicta, o poți face în siguranță. Majoritatea va executa. Elevi, profesori, părinți nemulțumiți? Nu contează atât timp cât dialogul este mimat”, scrie Andrei Avram.
„Cu toate acestea, cel puțin la fel de vinovați sunt și cei care s-au obișnuit să execute ordinele venite „de sus” fără niciun fel de dezbatere reală. Bombăneala între patru pereți nu a adus niciodată o îmbunătățire unui context nefast”, mai spune profesorul.
„Ultimele declarații ale ministrei educației debusolează”
Autorul consideră că declarațiile ministrei Educației, Ligia Deca, cu privire la acest subiect derutează.
„Întrebată cum se va putea desfășura examenul național „în paralel cu zilele de cursuri”, afirmă ca s-a gândit la niște scenarii dintre care amintește: „reconfigurarea programului școlar”, „ flexibilizarea structurii anului școlar în sensul de a permite ca săptămâna <<Școala Altfel>>, Săptămâna Verde să fie organizate în acele perioade în așa fel încât ceilalți copii să fie prinși în alte activități care nu sunt neapărat în incinta școlii” sau reducerea programei examenului de bacalaureat”, scrie Avram.
Cum arată modificările de la examenul de BAC 2025
La examenul de Bacalaureat 2025 probele de competență o să fie susținute, în premieră, în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025.
Și probele scrise vor fi organizate mai repede decât în anii trecuți, în prima parte a lunii iunie, față de finalul lunii iunie.
O altă noutate este că elevii vor putea să își vadă lucrările înainte de a depune contestații.
Probele scrise de la examenul de BAC 2025 vor fi organizate după următorul calendar:
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă