Sari direct la conținut

Vara lui 2024 a fost cea mai caldă de când există date meteo în România. Cât de mare a fost diferența față de cele mai răcoroase veri

HotNews.ro
Vara lui 2024 a fost cea mai caldă de când există date meteo în România. Cât de mare a fost diferența față de cele mai răcoroase veri
Temperaturile in cea mai calda zi din august 2024 (sursa meteociel.fr)

Vara acestui an a fost cea mai caldă în România de când există date meteo complete, adică de la 1901 și până în prezent. August și iunie au stabilit recorduri absolute de căldură la temperaturile medii pe țară, iar iulie a fost pe locul doi, arată datele din caracterizarea climatologică publicată de ANM.

Cât de caldă a fost cea mai caldă vară

Vara anului 2024 a fost cea mai caldă vară din România, din intervalul 1901-2024, având o temperatură medie pe țară de 24,2 °C. Astfel, a fost depășit recordul anterior, respectiv vara anului 2012, când temperatura medie sezonieră pe țară a avut valoarea de 23,5 °C, spun cei de Administrația Națională de Meteorologie.

În ultimele două decenii, temperatura medie pe țară în anotimpul de vară a depășit frecvent 22,0 °C, iar tendința generală de evoluție a temperaturii în acest anotimp este crescătoare.

Diferența este enormă față de cele mai răcoroase veri, care au adus o temperatură medie de sub 20 C (una în anii 70, alta în al doilea deceniu al secolului trecut).

Valorile medii pe țară au depășit frecvent 22 °C în ultimele trei decenii, iar tendința de evoluție în intervalul analizat este crescătoare.

Prima lună de vară din acest an, iunie a fost cea mai caldă lună iunie de când există date meteo, august a stabilit și ea un record absolut de căldură, în timp ce iulie a fost pe locul doi.

Abaterea temperaturii medii a aerului în anotimpul de vară, față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020) a fost preponderent pozitivă în ultimele două decenii, iar valoarea maximă, 3,0 °C, s-a înregistrat în acest an. Singurul an în care abaterea a mai depășit 2,0 °C este anul 2012.

Și la București, cea mai caldă vară (1901 – 2024) s-a înregistrat în acest an, temperatura medie sezonieră având valoarea de 27,0 °C, cu 1,6 °C mai mult față de temperatura înregistrată în anul 2012. În topul anilor cu cele mai calde veri din București se mai regăsesc și 1946, 2003, 2007, 2022 și 2023, ani în care temperatura medie sezonieră a depășit 24,0 °C.

Cea mai fierbinte lună august

Temperatura medie lunară a aerului pe țară din august 2024 a avut valoarea de 24,5 °C. Astfel, august 2024 a fost cea mai caldă lună august înregistrată în România din 1901 până în prezent, media pe țară fiind cu 2,9 °C mai mare față de mediana intervalului de referință standard (1991 – 2020).

Temperatura medie a lunii august 2024 a avut valori cuprinse între 9,2 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 27,4 °C, la Alexandria. Cele mai mari valori, peste 26 °C, s-au înregistrat în jumătatea sudică a Olteniei, pe areale extinse din Muntenia, în sudul, vestul și nord-vestul Banatului, în centrul și sud-vestul Crișanei și în sudul Moldovei, arată datele ANM.

Temperatura maximă lunară din august 2024, înregistrată la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, a fost de 41,1 °C, la Zimnicea (jud. Teleorman), în ziua de 14 august.

În luna august 2024 a fost depășită temperatura maximă absolută lunară la două stații meteorologice: Semenic și Târgu Jiu.

Valurile de căldură din august 2024

În august 2024 au fost înregistrate două valuri de căldură. Primul a fost de scurtă durată, în primele 3 zile ale lunii, fiind o continuare a valului de căldură început în luna precedentă. Cel de-al doilea val de căldură a avut o durată maximă de 17 zile, afectând peste 80% din suprafața totală a țării, fiind cel mai lung val de căldură înregistrat în august (1981 – 2024) și având o temperatură maximă a aerului de 41,0 °C.

Astfel, august 2024 se remarcă printr-o durată prelungită a valului de căldură și o extindere semnificativă a suprafeței afectate, însă nu și prin valorile cele mai mari ale temperaturii maxime a aerului. Valul de căldură în care s-au înregistrat cele mai mari temperaturi maxime s-a produs în august 2012, având durata de 15 zile și temperatura maximă pe durata valului de 43,4 °C.

Anii în care au fost înregistrate valuri de căldură cu durata de 10 – 15 zile sunt 2001, 2002, 2012, 2021, 2022 și 2023. Astfel, se poate observa o creștere a intensității și frecvenței valurilor de căldură în ultimii ani, mai ales după anul 2000.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro