Sari direct la conținut

VIDEO Cîțu recunoaște că a fost închis 2 zile în SUA pentru conducere sub influența alcoolului: „Am făcut o greșeală acum 20 de ani”

HotNews.ro
Florin Citu, Foto: Agerpres
Florin Citu, Foto: Agerpres

Premierul Florin Cîțu a recunoscut miercuri că a fost închis în Statele Unite într-un caz de conducere sub influența alcoolului, în anul 2000. El a stat două zile la închisoare. Informația a apărut inainte în presă.

„Da, acum 20 de ani. Este vorba de DUI (n.r. – driving under the influence), de conducere sub influența alcoolului. Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL”, a spus Cîțu.

(De la minutul 6.25)

Premierul a precizat că el a condus atunci masina, precizând că a plătit foarte scump, fiind nevoit să-și vândă si autoturismul.

„Nu este un eveniment cu care mă mândresc”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă i-a informat pe președintele Klaus Iohannis și pe șeful PNL, Ludovic Orban, când a fost numit ministru despre această situație, Cîțu a răspuns zâmbind: „Este o contravenție. Am plătit și în România amenzi de circulație”.

Informația privind faptul că premierul Florin Cîțu a făcut două zile de închisoare în SUA pentru conducere sub influența alcoolului a fost publicată inițial de portalul Flux24.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro