Starea de alertă, instituită oficial în județele Galați și Vaslui. MAI a aprobat cererile prefecturilor
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale de instituire a stării de alertă în judeţele Galaţi şi Vaslui, informează News.ro.
„Urmare a hotărârilor Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă constituite în judeţele Galaţi şi Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două judeţe”, a transmis, luni seară, Ministerul de Interne.
Sursa citată a precizat că, de la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost trimisă informarea către Instituţiile Prefectului Galaţi şi Vaslui, urmând să fie emise noi horărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităţilor afectate.
Prefectul judeţului Galaţi, Andreea-Anamaria Naggar, a solicitat ministrului Afacerilor Interne avizul pentru declararea stării de alertă în judeţ, în baza centralizatoarelor efectuate la nivelul Instituţiei Prefectului, din care reiese faptul că aproximativ 6.000 de gospodării din 26 de localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii.
De asemenea, pe mai multe porţiuni de drumuri din judeţ sunt probleme de infrastructură, astfel: DN 25 între Vameş şi Piscu (infrastructură afectată), DN 26 între Rogojeni şi Găneşti (infrastructură afectată), DJ 251 între Slobozia Conachi şi Pechea (drum blocat), DJ 253 între Cudalbi şi Băleni (drum blocat), DJ 242 între Umbrăreşti şi Târgu Bujor (infrastructură afectată), DJ 242B între Băneasa şi Moscu (infrastructură afectată) DJ 242H între Suceveni şi Rogojeni (infrastructură afectată), DJ 251 între localităţile Târgu Bujor – Jorăşti, (infrastructură afectată), DJ 251A între Corod – Drăguşeni şi Nicopole, Brătuleşti (infrastructură afectată), DJ 251H între Corod şi Valea Mărului (infrastructură afectată), DJ 253 între Culdabi – Băleni şi Băleni – Viile (infrastructură afectată), DJ 254 între Iveşti – Costache Negri (infrastructură afectată), DJ 255 între Pechea – Suhurlui şi între Fârţăneşti şi Chiraftei (infrastructură afectată). Drumul Naţional 25 este închis circulaţiei rutiere între Vameş şi Tudor Vladimirescu din cauza apei de pe carosabil.
Potrivit Prefecturii Galaţi, pentru evalurea pagubelor de pe drumurile naţionale, judeţene şi comunale, dar şi din gospodăriile afectate, au fost formate 18 comisii.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vaslui a propus, de asemenea, declararea stării de alertă în judeţ, măsură care permite deblocarea fondurilor necesare pentru a oferi sprijin financiar şi logistic populaţiei afectate.
Până luni dimineaţă, judeţul Vaslui înregistra efecte majore în 20 de localităţi.
Judeţele Galaţi şi Vaslui au fost lovite de inundaţii încă din noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel mai grav afectat este judeţul Galaţi, unde șapte oameni au murit, mii de gospodării au fost inundate, iar sute de oameni au fost evacuaţi.
Persoane au fost evacuate şi în Vaslui, unde peste o mie de consumatori au rămas fără energie electrică, iar doi pacienţi, între care o femeie gravidă, au ajuns cu greu la spital, după ce ambulanţele în care se aflau nu au mai putut înainta din cauza calamităţilor.
„Cantităţile de precipitaţii record au provocat inundaţii cu probabilitate de revenire de o data la 100-120 de ani. Efectele inundaţiilor de tip fulger se amplifică cu cât reţinerea apei din precipitaţii în zona de formare este practic condiţionată de gradul de împădurire şi de eficacitatea lucrărilor de corecţie a torenţilor, protecţia versanţilor (lucrări de combatere a eroziunii solului) şi funcţionarea sistemelor de colectare şi evacuare a apei (desecare), recomandări pe care Apele Române le-au facut către autorităţile responsabile prin Planurile de Management ale Riscului la inundaţii, în ciclul I (2015-2021) şi II de inundaţii (2022-2027)”, a transmit și Administrația Națională Apele Române.